Oficialii Ministerului Educației au distribuit marți primele 62 de microbuze şcolare din totalul celor 185 achiziţionate de MECTS, în anul 2012, pentru a sprijini accesul la educaţie al elevilor care provin din zonele rurale izolate.
„Microbuzele vor deservi școala cu clasele I - VIII Aluniş, comuna Aluniş, școala cu clasele I - VIII Şotrile, comuna Şotrile și Liceul Tehnologic Sângeru, comuna Sângeru", ne-a spus Aurel Graur, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Prahova.
Valoarea totală a contractului, la nivel naţional, este de 22 de milioane de lei, pentru un număr de 185 de microbuze.
Cele 62 de autoturisme au fost repartizate în 15 judeţe, astfel: Argeş - 4, Bistriţa-Năsăud - 5, Buzău - 4, Călăraşi - 4, Gorj - 5, Harghita - 4, Hunedoara - 4, Iaşi - 5, Maramureş - 6, Neamţ - 3, Prahova - 3, Satu Mare - 4, Tulcea - 4, Vâlcea - 3, Vrancea - 4.
Celelalte 123 de microbuze destinate exclusiv elevilor vor ajunge în posesia beneficiarilor etapizat, până în data de 9 iunie.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!