Preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a venit în România pentru a face campanie PCM în câteva judeţe din Ardeal. El speră să adune voturi pentru FIDESZ de la maghiarii din aceste zone care au dublă cetăţenie.
Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a ajuns, ieri după-amiază, la Târgu-Mureş, urmând să facă o vizită neoficială de câteva zile în Transilvania, în care se va implica în acţiuni electorale ale Partidului Civic Maghiar (PCM), al cărui preşedinte de onoare este.
Pe lângă Mureş, Kover ar urma să fie prezent în Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Miercurea Ciuc (Harghita) şi în Covasna, iar mâine - ultima zi programată pentru această vizită - în Sălaj şi Satu Mare.
Acţiunea oficialului maghiar are un dublu sens. Pe de o parte, ajutorarea PCM, formaţiune care încearcă să smulgă din electoratul de etnie maghiară din România, votant tradiţional al UDMR.
Pe de altă parte, pentru FIDESZ, partid din care face parte preşedintele Parlamentului de la Budapesta, este important să pătrundă în mijlocul electoratului din Transilvania. Motivul: o parte din maghiarii din Ardeal au cerut cetăţenia maghiară şi vor vota la alegerile parlamentare din Ungaria din 2014.
Nu îşi cere scuze
Oficialii de la Budapesta au fost zgârciţi cu oferirea de cifre privind numărul maghiarilor din afara graniţelor Ungariei care au dublă cetăţenie. Potrivit celor mai recente estimări, numărul acestora s-ar ridica la 270.000, din care foarte mulţi provin din România. Kover a provocat controverse după ce a participat la comemorarea poetului maghiar Jozsef Nyiro, când a criticat refuzul autorităţilor române de a permite reînhumarea poetului, calificând atitudinea Guvernului român drept „neprietenoasă, necivilizată şi barbară".
Tocmai din acest motiv, luni, preşedinţii celor două Camere, Vasile Blaga şi Roberta Anastas