Am ascultat-o pe Ioana Bradea anul trecut, intr-o lectura publica facuta la Kulturbrauerei, in Berlin. In interiorul unui trop pe care nimeni nu-l anticipase, mall-ul cultural din cartierul Friedrichshain in care autoarea din Bistrita citea pagini din romanul sau postindustrial Scotch era sediul modernizat si cu destinatia schimbata al vechii fabrici de bere Schultheiss. Si in roman se vorbeste despre ce ar putea deveni halele abandonate din Romania daca s-ar gasi finantatori pentru proiecte culturale ("sala de concerte, expozitii de arta contemporana sau spectacole multimedia s...t habar n-are ce-s alea spectacole multimedia"). Dar nu e o solutie viabila economic pentru puzderia de hale parasite din tara noastra, si in orice caz nu asta e rezolvarea crizei modernitatii pe care autoarea o diagnosticheaza in romanul sau. Scotch este o carte neobisnuita, un antiroman cu epicul distrus programatic de o vizualitate obsesiva, devoratoare. Antiroman, pentru ca, la 180 de pagini, un text nu mai poate fi numit "poem in proza", ca sa nu mai spunem ca vremea poemului in proza a trecut de mult, iar tipul de transgresiune generica socotit atit de indraznet in secolul al XIX-lea nu mai are nici o relevanta astazi. Paul Cernat a vorbit de "nouveau nouveau roman" ca gen proxim al cartii, desi cu la fel de multa indreptatire (si cu perspective mai optimiste in ce priveste validarea literara) poate fi mentionata proza vizionara a obiectelor din Blecher. In plus, genul proxim, cel romanesc, este urmarit cu necrutare pentru a evita orice posibila confuzie sau contaminare cu citeva dintre temele romanesti ale actualitatii: melodrama nationala a mortii satului roman; inevitabila poveste de dragoste intre inadaptatii tranzitiei; pamfletul scris din suflet al mizeriei "noastre" morale; denuntul exploatarii omului de catre fiara capitalista si celelalte. Un roman al obiectelor Romanul Ioane