Tabăra de creaţie "Vara pe uliţă” (a XX-a ediţie) îşi deschide porţile între 2 iulie şi 12 august la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti”. Manifestarea a fost structurată în module a câte două săptămâni, respectiv 2-13 iulie, 16-27 iulie, 30 iulie-11 august. Copiii vor putea învăţa, de la iscusiţi meşteri populari, tainele olăritului, împistritului, sculpturii în lemn, ţesutului, cusutului, realizării de măşti populare, icoane pe lemn sau sticlă, podoabe, împletituri, pictură naivă, păpuşi, ateliere de desen – pictură, foto, teatru de păpuşi, quilling (arta de a rula hârtia). Atelierele sunt destinate preşcolarilor, elevilor dar şi liceenilor, altfel spus celor cu vârste între 3 şi 18 ani.
Copiii între 3 şi 9 ani au nevoie de însoţitori. Tabăra de creaţie se adresează anul acesta şi părinţilor şi bunicilor, fiind creată şi o grupă de seniori, între 19 şi 65 de ani. Înscrierile se desfăşoară între 5 şi 25 iunie, între orele 10:00 şi 16:00, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti”. Taxa de participare este de 200 de lei pentru fiecare participant şi modul, iar pentru însoţitori este de 10 lei/participant/modul. În limita locurilor disponibile pot participa gratuit persoane cu dizabilităţi şi probleme sociale.
Tabăra de creaţie "Vara pe uliţă” (a XX-a ediţie) îşi deschide porţile între 2 iulie şi 12 august la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti”. Manifestarea a fost structurată în module a câte două săptămâni, respectiv 2-13 iulie, 16-27 iulie, 30 iulie-11 august. Copiii vor putea învăţa, de la iscusiţi meşteri populari, tainele olăritului, împistritului, sculpturii în lemn, ţesutului, cusutului, realizării de măşti populare, icoane pe lemn sau sticlă, podoabe, împletituri, pictură naivă, păpuşi, ateliere de desen – pictură, foto, teatru de păpuşi, quilling (arta de a rula hârtia). Atelierele sunt destinate preşcolarilor, elevilor dar