La Complexul Sportiv „Callatis" a avut loc finala „Cupei Mangaliei" la fotbal, eveniment realizat de Organizaţia „Tinerii pentru Viitorul Mangaliei", cu sprijinul deputatului Zanfir Iorguş. Manifestarea a demarat pe 21 aprilie, la start înscriindu-se 16 echipe din localitate. Meciurile au avut loc la sfârşit de săptămână şi, după mai bine de o lună, finalele au fost jucate de echipele „Sirenei", „Amatorii", FC „Iris ABC" şi „City Express". În urma meciurilor jucate sâmbătă, clasamentul arată astfel: locul al IV-lea a fost adjudecat de echipa „Sirenei", locul al III-lea de „Amatorii", locul al II-lea de FC „Iris ABC". Trofeul „Cupa Mangaliei" a fost obţinut de echipa „City Express". Premiile, consistente, au răsplătit toţi participanţii, iar câştigătorii locurilor fruntaşe au primit cupe, diplome, echipamente sportive. În plus, câştigătorii tropfeului vor beneficia de un sejur gratuit la munte. Susţinătorul evenimentului, deputatul Zanfir Iorguş, este un fervent susţinător al manifestărilor sportive, îndeosebi ale celor organizate de tineri. Acesta este de părere că Trofeul „Cupa Mangaliei" ar putea deveni un brand de nivel naţional şi internaţional şi că tinerii trebuie încurajaţi să îşi manifeste ideile, să fie implicaţi activ în viaţa socială, culturală şi sportivă a oraşului. La Complexul Sportiv „Callatis" a avut loc finala „Cupei Mangaliei" la fotbal, eveniment realizat de Organizaţia „Tinerii pentru Viitorul Mangaliei", cu sprijinul deputatului Zanfir Iorguş. Manifestarea a demarat pe 21 aprilie, la start înscriindu-se 16 echipe din localitate. Meciurile au avut loc la sfârşit de săptămână şi, după mai bine de o lună, finalele au fost jucate de echipele „Sirenei", „Amatorii", FC „Iris ABC" şi „City Express". În urma meciurilor jucate sâmbătă, clasamentul arată astfel: locul al IV-lea a fost adjudecat de echipa „Sirenei", locul al III-lea de „Amatorii", locul al