La început au fost cuvintele. “Înnot”, “Standford”, etc. În spatele lor, impostura academică a unei doamne care reprezenta interesele fabricilor de diplome, ale mediocrității cu patalama universitară împotriva învățământului meritocratic, împotriva chiar a ministerului pe care, din fericire, n-a apucat să-l conducă.
Au urmat cifrele, algoritmii de împrumut ai cuplului de plagiatori recidiviști Mang. Scuze, acuze, eschive patetice, rușine debordând în străinătate, acolo unde domnesc standarde pe care noua putere a încercat să le abolească din primele zile. Și, prea târziu, demisia unui personaj care ar fi rămas anonim dacă nu ar fi ieșit la iveală, ca o bubă a unui sistem bazat pe impostură.
Apoi interimatul prelungit, mărturisire de neputință: a secat rezerva de cadre, impostori și plagiatori marca USL? Dar nu și slăbirea ofensivei împotriva meritului.
A fost decapitată cercetarea: un specialist în cazane ia locul unui cercetător validat internațional. Prim rezultat: sistarea abonamentului la una din principalele baze de date internaționale.
Acum câteva zile, următoarea ofensivă, trecută neobservată: revanșa gerontocrației. E vorba de OUG 21/2012, publicată în Monitorul Oficial în 31 mai, care abrogă aliniatele din Legea învățământului unde se prevede pensionarea profesorilor universitari la 65 de ani. De acum înainte, cei care s-au eternizat în funcțiile de rectori pot să continue sine die să controleze învățământul. Deși vârsta nu spune nimic despre calitatea academică, nu putem să ignorăm la nesfârșit realitatea: ultimii dinozauri nu vor să cedeze locul miilor de tineri cu studii la Harvard, Oxford, Sorbona sau Heidelberg. În spate: funcții, privilegii, rețele de influență universitară și politică, salarii de mii de euro, afaceri chiar.
În fine, ultima ispravă a interimarului: decizia de a reține din nou cotizațiile sindicale ale prof
