Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful OMV: Continuăm să fim cât mai profitabili la Petrom, astfel încât să contribuim la bugetul de stat şi astfel la bunăstarea românilor

Publicat in Ziarul Financiar, marți 5 iunie 2012 ·

La aproape un an de la preluarea mandatului, Gerhard Roiss (foto), 60 de ani, omul care ţine în mâini frâiele OMV şi implicit pe cele ale Petrom, dă câteva indicii despre cum va arăta producătorul local de petrol şi gaze în următorii zece ani, dar şi despre provocările cu care se va confrunta cea mai mare companie din România. În ceea ce priveşte politica de preţuri, caracterizată chiar de preşedintele Traian Băsescu ca fiind imorală, Roiss spune că puterea de cumpărare nu poate fi influenţată de o singură firmă petrolieră şi că preţurile se fac cu ochii la cotaţiile internaţionale şi la taxe.

"Continuăm să fim cât mai profitabili la Petrom, astfel încât să contribuim la bugetul de stat şi astfel la bunăstarea românilor. (...) Petrom îşi va continua activitatea ca o companie integrată", spune şeful OMV, răspunzând unor întrebări pe mail.

Roiss a venit la conducerea OMV în aprilie 2011, înlocuindu-l din funcţie, după un mandat de zece ani, pe Wolfgang Ruttenstorfer, artizanul achiziţiei din 2004 a Petrom de către grupul petrolier austriac. Petrom a fost vândută de statul român cu 1,5 mld. euro, jumătate din sumă fiind de fapt majorarea de capital. Numai anul trecut Petrom a scos un profit de 887 mil. euro. La momentul privatizării Petrom, Roiss era adjunctul lui Ruttenstorfer. După retragerea din OMV, Ruttenstorfer a devenit membru în consiliul de administraţie al companiei sârbeşti NIS, controlată de ruşii de la Gazprom.

Declaraţiile lui Roiss, care este şi preşedintele consiliului de supraveghere al Petrom, vin în contextul în care compania se pregăteşte să anunţe vara aceasta strategia pentru următorii 10 ani. Strategia Petrom pentru 2021 este extrem de importantă pentru că modul în care cea mai mare companie din România îşi vede viitorul are puterea de a modela pieţe întregi, fie că este vorba de petrol, gaze naturale sau energie electrică. @N_

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum 52 minute
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum 44 minute
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 4 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 5 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°