Mesajul a fost trimis. Multumesc!

22 PLUS, nr. 337: Conflictele de interese distorsionează alocarea resurselor publice şi reduc încrederea oamenilor în instituţii

Publicat in Revista22, marți 5 iunie 2012 ·

„Conflictele între sarcinile publice şi interesele private ale celor aflaţi în funcţii publice au crescut prin căderea barierelor dintre sectoarele publice şi private, prin parteneriatele publice-private, prin schimbul de personal între cele două sectoare. Aceasta a creat zone gri şi potenţiale conflicte de interese pentru cei aflaţi în funcţii publice. Conflictul de interese apare atunci când o persoană în funcţie publică trebuie să ia decizii care îi pot afecta interesele private.

Dacă nu sunt identificate şi gestionate corect, conflictele de interese pot distorsiona alocarea resurselor publice, politica de resurse umane, pot duce la risipirea banilor publici şi la scăderea încrederii cetăţenilor în instituţiile europene publice. De aceea, conflictele de interese trebuie să fie analizate şi sancţionate în cursul procedurii de descărcare de gestiune. Este rolul nostru să ne uităm la conflicte de interese atunci când verificăm şi decidem cu privire la descărcarea de gestiune a tuturor instituțiilor europene.“

„Conflictele de interese trebuie să fie un criteriu în procedura de descărcare de gestiune pentru toate instituţiile UE. Repet acest lucru în special pentru colegii noştri socialişti. Procedura de descărcare de gestiune reprezintă o bună ocazie de evaluare a conflictelor de interese, deoarece, dacă nu sunt corect gestionate, conflictele de interese pot distorsiona alocarea resurselor publice şi politicile de resurse umane şi pot conduce la irosirea fondurilor publice.“

„Acesta nu este un demers împotriva agenţiilor, ci mai degrabă are menirea să ajute agenţiile şi să crească încrederea oamenilor în activitatea agenţiilor şi a Parlamentului, astfel încât aceştia să vadă că luăm în serios procedura de descărcare de gestiune. Noi nu doar punem nişte ştampile pe rapoarte.“

„Conflictele între sarcinile publice şi interesele private ale c

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 35 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 31 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 21 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 3 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum o ora
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 5 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°