Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laszlo Kover, în România: "Ceea ce fac și spun nu trebuie să fie întotdeauna pe placul primului-ministru Ponta"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 iunie 2012 · · ·

Deși președinții celor două Camere ale Parlamentului, Vasile Blaga și Roberta Anastase, i-au trimis ieri o scrisoare în care îl rugau să-și amâne vizita după alegerile locale, președintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, este prezent, astăzi, în Ținutul Secuiesc la evenimentele PCM. Sursa: Foto: Agerpres UPDATE 22.59: "Statul român are dreptul de a expulza orice cetățean al Uniunii Europene dacă consideră că acesta a încălcat legislația țării, lucru pe care eu cred însă că nu l-am făcut", a declarat președintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, la Târgu Mureș, informează HotNews. "Consider că acea expresie de comportament iresponsabil are mai mult o conotație politică și eu doresc să mă comport în mod corespunzător. Dar trebuie să admitem că tot ceea ce fac și spun nu trebuie să fie întotdeauna pe placul primului ministru Ponta. Asa sunt regulile politicii și, din considetenle diferențelor de mentalitate și valorice, nu trebuie să fim mereu de acord unii cu altii", a mai comentat acesta.

​El a refuzat să mai răspundă la întrebările legate de înhumarea poetului Nyiro Jozsef și a cerut presei nu-i pună astfel de întrebări. UPDATE 22.23: Președintele PNL, Crin Antonescu, a criticat tăcerea șefului statului în contextul vizitei și declarațiilor lui Kover Laszlo. "Președintele trebuia să spună ceva, mai ales după ce a avut o întâlnire cu Viktor Orban. Pe mine m-a surprins, mai mult decât întâlnirea, tăcerea", a comentat Antonescu la Realitatea TV. "În fond, Viktor Orban a venit sau trebuia să vină la București, la reuniunea celor nouă state, însă a mers la Palatul Cotroceni pentru a arăta, de fapt, ca el în România nu discută cu Victor Ponta, că el discută cu Traian Băsescu, fiindcă pentru el Traian Băsescu e șeful, după cum și Traian Băsescu crede".

Antonescu a mai spus că "Traian Băsescu (...) ar fi trebuit să declare ceva". "Președinte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 53 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 7 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°