Pentru a înţelege cât de nedrept este sistemul monedei euro, să luăm ca exemplu Slovacia.
Timp de câteva zile, în octombrie anul trecut, această ţară de cinci milioane de oameni a sfidat Bruxelles-ul. Europarlamentarii săi au refuzat să aprobe fondul de ajutor, spunând că este greşit ca ţările prudente să fie amendate, pentru a le răsplăti pe cele risipitoare. UE s-a întors imediat, cu toată puterea sa, împotriva curajoasei republici carpatice. În cinci zile, guvernul a căzut şi parlamentul a ratificat fondul.
„De când am intrat în eurozonă", spune Richard Sulik, liderul partidului liberal SaS, din Slovacia, „suma netă primită de la bugetul Bruxelles-ului este puţin peste un miliard de euro. Prin Mecanismul European de Stabilitate, trebuie să plătim 13 miliarde ţărilor cu PIB mai mare decât al nostru".
Potrivit sondajelor, două treimi din populaţia care foloseşte euro, crede că e acum mai săracă. Au dreptate. La periferia Europei, uniunea monetară înseamnă deflaţie, sărăcie şi emigraţie. În centru, înseamnă creşteri de taxe fără precedent.
Liderii UE nici nu mai susţin că moneda unică stimulează creşterea economică. În schimb, ei par a bate monedă pe faptul că „tratamentul ar fi mai rău decât boala". Imaginaţi-vă haosul destrămării zonei euro, spun ei, cu ochii lărgiţi de oroare. Panica la bănci, întoarcerea la protecţionism!
Să fim serioşi! Fiecare ţară care este acum în euro a trecut prin acest fel de tranziţie în ultimii 15 ani. A adopta o nouă monedă e mai uşor astăzi decât era în trecut, deoarece există mai mulţi bani electronici, iar bancnotele şi monedele reprezintă o proporţie mai mică din valuta aflată în circulaţie.
Apărătorii euro pretind uneori că părăsirea unei uniuni monetare nu e acelaşi lucru cu aderarea la o uniune monetară. E adevărat, dar pot menţiona cel puţin 29 de ocazii când s-a întâmplat acest lucru dup
