Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul companiilor ideale în care să te angajezi în 2012

Publicat in Adevarul, miercuri 6 iunie 2012 ·

Salariul, mediul de lucru, siguranţa jobului sunt doar câteva criterii importante în funcţie de care locul de muncă este ideal. Specialiştii în domeniu au făcut un top al celor mai doriţi angajatori.

Cei mai doriţi angajatori din 2012 sunt Microsoft, Oracle, Google, BCR, IBM, Continental, Orange, OMV Petrom, HP, Vodafone, BRD Groupe Société Générale, Coca-Cola, P&G, Siemens, KPMG, Adobe, PwC, Emerson, ING Bank şi Banca Transilvania.

Topul este dominat aşadar de angajatorii din tehnologie, în primele 10 poziţii figurȃnd o singură companie non-tehnică (BCR). În top 20, sunt reprezentate industriile tehnică şi financiar-bancară.

Microsoft este, pentru al doilea an consecutiv, cel mai dorit angajator din Romȃnia, iar Oracle şi Google s-au aflat şi în 2011 în top 3 cei mai atractivi angajatori.

În top 10 s-au produs doar două modificări majore şi anume, creşterile IBM şi OMV Petrom cu peste 10 poziţii, pȃnă pe locurile 5, respectiv 8.

„Suntem foarte mândri că rezultatele cercetărilor de piață ne indică cel mai dorit angajator din România, pentru al doilea an la rând. Convingerea noastră este că trebuie să oferim cel mai bun mediu de lucru angajaților noștri și ne bucurăm că această preocupare are un asemenea ecou și în afara organizației", a declarat Vlad Bog, Director de Resurse Umane, Microsoft România.

Criteriile angajaţilor

Rezultatele studiului „Cei mai doriţi angajatori" dezvăluie o tendinţă de maturizare şi stabilizare a pieţei.

Candidaţii sunt interesaţi să devină specialişti într-un anumit domeniu (58,52% dintre respondenţi), să fie plătiţi bine (49,72%) şi să obţină un echilibru între viaţa profesională şi cea personală (49,09%).

„Cu toate că, per ansamblu, piaţa s-a maturizat, este de fapt mai greu pentru angajatori să se diferenţieze şi să gestioneze percepţiile c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 21 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 32 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 36 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 55 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 47 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°