Destinaţiile care au atras cei mai mulţi români anul trecut au fost Bulgaria, Ungaria, Italia, Turcia, Austria, Marea Britanie, Grecia, Germania şi Franţa, iar circulaţia către cele mai multe dintre acestea a crescut faţă de 2010, potrivit statisticilor oficiale ale ţărilor respective.
Anul trecut, românii au făcut aproape 4,5 milioane de călătorii în primele zece ţări aflate în topul preferinţelor, respectiv Bulgaria, Ungaria, Italia, Turcia, Austria, Marea Britanie, Grecia, Germania, Franţa şi Croaţia.
Statisticile nu arată clar distribuţia călătoriilor, pentru că nu toţi au plecat pentru turism, ci şi pentru afaceri, vizite la prieteni sau rude, cumpărături sau chiar pentru consultaţii medicale.
Vecinii bulgari, în topul preferinţelor
Bulgaria a devenit în ultimii ani destinaţia preferată de călătorii a turiştilor români, atraşi în special de litoralul Mării Negre. Mai nou, şi preţurile accesibile din staţiunile montane bulgăreşti, dar şi calitatea serviciilor încep să-i atragă pe români.
Deşi au mers anul trecut în ţara vecină 1,49 milioane de români, doar 336.000 au stat două sau mai multe nopţi, restul petrecând o singură noapte. Aceştia din urmă sunt, în majoritatea cazurilor, fie ajunşi cu mici afaceri în Bulgaria, fie în tranzit spre Grecia sau altă destinaţie.
Pe locul doi ca număr de turişti este un alt vecin al Bulgariei, Grecia, cu 1,1 milioane de persoane. Bulgaria a mai fost vizitată anul trecut şi de aproape 860.000 de turci, 837.000 de germani, 470.000 de ruşi, 307.000 de englezi, 290.000 de polonezi şi 182.000 de francezi. În 2010 au fost în Bulgaria 1,44 milioane de români, iar pe locul doi s-a situat tot Grecia, cu un milion de turişti.
În total, Bulgaria a primit anul trecut 8,7 milioane de turişti străini, faţă de 8,37 milioane în 2010.
"Bulgaria este atractivă pentru români dator