Trupa pregătită de Laurent Blanc a făcut senzaţie în ultimul test înainte de Euro 2012, plecând spre Polonia şi Ucraina după o prestaţie stelară. Vezi nişte „bijuterii" de goluri!
La Le Mans, în faţa a 24.000 de suporteri, francezii au dovedit că sunt într-o formă excelentă şi îndreptăţiţi să spere la câştigarea Campionatului European.
„Victima" s-a numit Estonia, o naţională care a ratat prezenţa la Polonia şi Ucraina după un baraj cu Irlanda (0-4 şi 1-1).
Ribery şi Benzema, devastatori
„Cocoşii" au avut doi fotbalişti de neoprit marţi seară: Ribery şi Benzema. Trei dintre cele patru goluri au venit datorită acestora.
Primul a marcat de Ribery, după o superbă combinaţie cu vârful Realului. Apoi, Benzema a făcut „dubla". Dacă golul de 2-0 a fost o execuţie personală de mare rafinament, în schimb, reuşita de 3-0 a venit după o centrare a lui Ribery. Scorul final a fost stabilit de Menez, din pasa lui Giroud.
Cu cine sunt în grupă?
Franţa e în grupa D, alături de Ucraina, Anglia şi Suedia. Elevii lui Blanc vor debuta în competiţie la 11 iunie, contra Angliei. Apoi, vor întâlni Ucraina (15 iunie) şi Suedia (19 iunie).
VEZI GOLURILE MECIULUI FRANŢA - ESTONIA