Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În România, în anul 2010, 85 de copii și-au pierdut viața în accidentele rutiere și peste 600 au fost răniți

Publicat in Adevarul, miercuri 6 iunie 2012 ·

Proiectul “Siguranța copiilor în mașină”, demarat de Rotary Cetate Timișoara și Serviciul Rutier din cadrul IPJ Timiș, are ca scop reducerea numărului de accidente cu copii

Șoferii care au avut drum pe bulevardul Vasile Pârvan, în zona ștrandului Termal au avut parte și de un filtru organizat de polițiștii rutieri, alături de membri clubului Rotary Cetate. De această dată nu s-au dat amenzi, ci a fost o acțiune de informare a conducătorilor auto asupra siguranței copiilor în mașină.

Este vorba de o campanie de conștientizare și responsabilizare a șoferilor cu privire la modul în care trebuie să transporte copiii în mașină pentru a nu le pune în pericol viața și sănătatea. Șoferii care au fost opriți în trafic au primit pliante de informare despre cum trebuie să își echipeze mașinile dacă au copii.

“În Europa, principala cauză de mortalitate sau răniri severe în cazul copiilor cu vârste între 0 și 14 ani o reprezintă accidentele rutiere. În România, în anul 2010, 85 de copii și-au pierdut viața în accidentele rutiere și peste 600 au fost răniți”, a spus Cosmin Grapini, vicepreședintele clubului Rotary Cetate.

Șoferii au fost informați că pentru copii de până la trei ani sunt obligați prin legislație să folosească scaune speciale care se montează pe banchetă.

“Până la 12 ani copilul nu are voie să stea pe scaunul din față. Cei care transportă copii până la trei ani, trebuie să aibe acele scaune speciale, care sunt niște dispozitive de prindere. Cei de până la un an au nevoie de scaune care se poziționează cu spatele la sensul de mers al mașinii, pentru a fi protejați în cazul unui accident. Apoi, cei mici trebuie să aibe în permanență centura de siguranță”, a declarat comisarul Nicolae Istrat, de la Poliția Rutieră.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Un camion al unei coloane militare franceze s-a răsturnat de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în Călimăneşti/ Doi militari francezi, răniţi/ Traficul feroviar, reluat/ Circulaţia rutieră s-a desfăşurat alternativ

News.ro acum 26 minute
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză s-a răsturnat, vineri, de pe un pod peste calea ferată, la intrarea în halta Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Ministerul Apărării precizează că doi militari francezi au fost răniţi, fiind tran

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 39 minute
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum o ora
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

Macron reclamă „amestecul” unor forțe străine în viitoarele alegeri din Europa, în special în România

Mediafax acum o ora
„Vedem în cadrul alegerilor – iar România se confruntă cu acest lucru în acest moment – că avem amenințări foarte clare care subminează integritatea democrațiilor noastre”, a declarat el în deschiderea unui summit al Comunității Politice Europene (C

Partidul premierului Donald Tusk, vizat de un atac cibernetic înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia

HotNews acum o ora
Un atac cibernetic a scos din funcțiune site-ul partidului de guvernământ din Polonia, vineri, chiar înaintea alegerilor prezidențiale din acest weekend, au anunțat reprezentanții prim-ministrului Donald Tusk, potrivit AFP. Candidatul partidului Pla

Alegeri prezidențiale 2025 Prezența la vot în diaspora, până vineri, la ora 12.00. Peste 36.000 de alegători s-au prezentat la urne

Ziua Constanta acum 5 ore
Potrivit datelor furnizat în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, până astăzi, la ora 12:00, un număr de 36.794 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora pentru a-și exprima dreptul la vot în cadrul celui de-al doilea tur al alegeri

SOLD-OUT! » Anunțul făcut înainte de FCSB - Universitatea Craiova

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
FCSB a anunțat că toate biletele pentru meciul cu Universitatea Craiova, programat sâmbătă, de la 20:00, au fost epuizate. - anunța miercuri Mihai Stoica

Discuțiile dintre Rusia și Ucraina au durat mai puțin de două ore. Cererile Moscovei „depășesc cu mult orice s-a discutat anterior”

HotNews acum o ora
Primele discuții de pace directe dintre Rusia și Ucraina din ultimii trei ani au durat mult mai puțin de două ore, fără niciun semn de progres până acum, iar o sursă ucraineană a descris solicitările Moscovei drept inacceptabile, relatează Reuters.

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

Un avion a zburat timp de 10 minute FĂRĂ pilot. Comandantul era la baie, iar copilotul leșinase

Gandul acum o ora
Un zbor Luftansa a rămas vreme de 10 minute în aer fără pilot, după ce copilotului i s-a făcut brusc rău, el fiind singur în cabina de pilotaj, conform anchetatorilor. Astfel că, aeronava Airbus A321 zbura de la Frankfurt, Germania, către Sevilla, S

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

14°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°