Bătrânul stătea într-o staţie aglomerată de autobuz şi cerşea milă pentru nepotul lui. Îi ruga pe oameni să-l ajute. În loc se se apropie de el, oamenii se îndepărtau înspăimântaţi de copilul cu faţa deformată.
Tragedia din viaţa micuţului Wang Xingao, în vârstă de 5 ani, a început în urmă cu un an, când o umflătură de mici dimensiuni a apărut pe faţa băieţelului. Acum, tumoarea este atât de mare încât îi acoperă mai mult de jumătate din faţă.
Încă de la apariţia tumorii, părinţii şi bunicii lui Wang Xingao, care sunt fermieri şi locuiesc într-un sat sărac din estul proviciei chineze Jiangsu, l-au dus pe copil la zeci de doctori. Nici unul dintre medici nu le-a oferit o soluţie, mai ales ca oamenii nu dispun de posibilităţi financiare.
„Era cât un coş atunci când a apărut. Când a ajuns la dimensiunea unui ou, am început să mergem din spital în spital, dar eforturile noastre au fost în zadar. Acum, tumoarea a ajuns să fie la fel de mare ca şi capul copilului. Nu mai vede cu un ochi” povesteşte bunicul băiatului.
Reprezentanţii unui spital au confirmat că băieţelul nu mai are mult de trăit dacă nu este supus unei intervenţii chirurgicale. Ei au mai spus însă că toate costurile operaţiei trebuie să fie suportate de părinţi.
Acum, băieţelul este din nou pe străzi, alături de bunicul lui, cerşind mila oamenilor, care se lasă aşteptată.
Povestea băiatului a fost adusă în atenţia publicului de Journalismwithoutborders.com. Reprezentanţii site-ului speră să-l ajute pe băiat să adune banii necesari pentru intervenţia chirurgicală.
„Fiecare zi care trece este crucială”, au spus medicii.
Bătrânul stătea într-o staţie aglomerată de autobuz şi cerşea milă pentru nepotul lui. Îi ruga pe oameni să-l ajute. În loc se se apropie de el, oamenii se