Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ei sunt cei patru norocoşi din finala MasterChef

Publicat in Adevarul, miercuri 6 iunie 2012 ·

În finala MasterChef, după nenumărate probe de foc, au rămas doar patru concurenţi dintre cei opt semifinalişti. Aceştia se luptă pentru câştigarea şorţului MasterChef şi a celor 50.000 de euro.

Petru Buiucă, Bogdan Alexandrescu, Mimi Nicolae şi Alexandru Petricean au rămas în cursa pentru marele premiu. Doar unul dintre ei va străluci în această seară la finalul emisiunii concurs.

Petru are 23 de ani, a crescut în Constanţa, dar locuieşte în Bucureşti, unde a a venit odată cu admiterea la o facultate cu profil economic. Petru lucrează ca office manager la un birou de arhitectură. Cu toate acestea, gătitul este marea sa pasiune. Spune că întotdeauna i-a plăcut să gătească, iar la vârsta de 5 ani îşi aminteşte că se ducea în bucătărie să-şi ajute tatăl la gătit.

„După acest show îmi doresc să explorez din ce în ce mai mult domeniul gastronomiei. Mi-ar plăcea să pun în practică mai des tot ce am învăţat în acest show, dar şi cunoştinţele acumulate la cursurile de bucătar pe care le-am facut. Din păcate, până la acest show, nu am avut ocazia să lucrez într-o bucătarie profesionistă, dar după tot ce am trăit la MasterChef mi-ar plăcea foarte mult să experimentez toate senzaţiile trăite în această perioadă. Daca ar fi după mine, aş absorbi toate cărţile scrise pe acest subiect şi aş experimenta cu ele! Nu în ultimul rând, mi-aş dori să-mi pot ajuta familia", spune acesta.

Alexandru are 24 de ani şi când a venit la preselecţiile MasterChef a mărturisit că şi-a dat demisia dintr-un job în publicitate pentru a se concentra pe acest show. Încă de la 10 ani Alexandru a început să practice scrima, un sport prin care şi-a câştigat mulţi prieteni, a călătorit în zeci de ţări, a învăţat ce înseamnă disciplină, muncă, ordinea şi a cucerit peste 40 de titluri (cupe şi medalii). Treptat şi-a descoperit o altă pasiune: aceea de a găti. Împreună cu un grup de col

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 37 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 25 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 43 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 18 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°