Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, în vârstă de 84 de ani, condamnat, sâmbătă, la închisoare pe viaţă, pentru cei peste 800 de morţi în urma represaliilor contra revoltei antiguvernamentale din 2011, a fost conectat, ieri, la aparatele de respiraţie artificială, după cum a informat ziarul local Al Ahram. Sursa: Reuters
Potrivit unui gardian din închisoarea unde se află Mubarak, fostului lider egiptean i s-a făcut rău de mai multe ori în decursul zilei de ieri.
El a avut dificultăţi de respiraţie şi a fost nevoie de conectarea sa la aparate, în spitalul închisorii. Starea lui de sănătate a început să se deterioreze după ce a fost vizitat de soţia sa, Suzanne Mubarak, care a plâns când şi-a văzut soţul în haine de închisoare.
Autorităţile au refuzat accesul medicilor personali ai lui Mubarak în închisoare, dar au acceptat transferul fiului său Gamal în acelaşi penitenciar unde se află încarcerat şi fostul preşedinte.
Hosni Mubarak, împreună cu ministrul său de interne Habib el-Adly, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru represaliile declanşate împotriva revoltei anti-regim de la începutul anului 2011, soldate cu 850 de morţi.
În acelaşi dosar au figurat alţi şase responsabili de rang înalt, dar aceştia au fost achitaţi, la fel ca şi cei doi fii ai săi, Gama şi Alaa, care urmează să fie judecaţi într-un dosar de corupţie.