Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspecţii şi detectorul de minciuni Cine minte şi cine spune adevărul în cazul Larei Şaban

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 6 iunie 2012 ·

Banii Larei Şaban ar fi provenit din conturile politicianului turc Hüseyin Avni Sipahi

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a admis solicitările celor doi suspecţi în dosarul morţii Larei Şaban. Mai precis, Ghiunal Gilberto Şaban, fratele Larei, şi George Davidescu, arestaţi pentru uciderea femeii, vor fi supuşi testului poligraf, procedura urmând a avea loc, cel mai probabil, în capitală. Surse apropiate organelor de anchetă arată că, momentan, nu s-a identificat obiectul cu care a fost lovită Lara Şaban şi că, în perioada imediat următoare, vor avea loc expertizele psihiatrice.

Peste câteva zile, Judecătoria Constanţa va avea în atenţie dosarul cu numărul unic 13993/212/2012, cu obiect „ordonanţă preşedinţială înapoiere minor", unde părţi sunt Eray Ekrem Arda, nepotul şi colegul de partid al lui Hüseyin Avni Sipahi, reclamant, şi Elvie Ghilbidan, mama Larei Şaban, în calitate de pârâtă. După cum arătam şi în ediţia trecută, cauza va fi judecată de magistratul Claudia Ionela Bojin, fosta şefă a Biroului Electoral Judeţean. Potrivit legilor, ordonanţa preşedinţială reprezintă o acţiune civilă des folosită pentru rezolvarea de urgenţă a unei situaţii legate de păstrarea unui drept anume, care, prin întârziere, s-ar putea pierde sau s-ar putea crea o pagubă. Tot legea mai arată că persoana care solicită ordonanţă preşedinţială trebuie să facă o cerere de chemare în judecată în care să arată şi să motiveze următoarele: datele personale, cu ce drept solicită reclamantul să fie recunoscut de către pârât, urgenţa, aparenţa dreptului, măsurile concrete pe care le solicită, prezentarea pe scurt a faptelor şi dovezi pe care se sprijină cererea. Un alt aspect care nu este de omis, potrivit unor voci, Eray Ekrem Arda, nepotul şi colegul de partid al lui Hüseyin Avni Sipahi, acesta din urmă fiind presupusul iubit al Larei, nu ar fi trimis niciodată bani tinerei

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful NATO este „încrezător” într-un acord în privinţa cheltuielilor de apărare la summitul NATO / Italia spune că ar avea nevoie de 10 ani pentru a se conforma

HotNews acum 40 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că este „destul de încrezător” că ţările din alianţă vor ajunge la un acord privind creşterea cheltuielilor de apărare la summitul Alianţei Nord-Atlantice din 24-25 iunie. Aceste comentarii au f

Funcționari bancari reținuți pentru înșelăciune și fapte de corupție. Prejudiciu, aproximativ 18 milioane de lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus la data de 11 iunie 2025, reținerea a două inculpate (funcționari bancari) și măsura controlului judiciar față de alte trei i

Un avion cu peste 200 de pasageri s-a prăbușit în India (VIDEO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Momente de groază în India! Un avion Air India cu cel puțin 242 de pasageri la bord s-a prăbușit joi, la scurt timp după decolare, pe un aeroport din statul Gujarat din vestul Indiei, au anunțat mai multe mass-media locale, potrivit Agerpres. Potriv

Edi Iordănescu, oficial la Legia Varșovia, echipa cu cei mai periculoși ultrași din Europa

Adevarul acum 3 ore
Fostul selecționer al naționalei de fotbal a României, Edi Iordănescu, va fi noul antrenor al echipei poloneze Legia Varșovia, a anunțat clubul, joi, pe site-ul său oficial.

A murit Radu Stroe, fost deputat al PNL în mai multe legislaturi și ministru de Interne

Ziua Constanta acum 8 ore
Partidul Național Liberal își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a lui Radu Stroe, liberal convins, om de stat și coleg de nădejde. Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai multe legislaturi, ministru de Interne, secretar general a

Realitatea Plus, amendă din nou de CNA, cu 40.000 de lei, pentru lipsa imparţialităţii

HotNews acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, joi, postul Realitatea Plus cu o amendă de 40.000 de lei din cauza încălcării prevederilor din legislaţia în domeniu referitoare la separarea clară a opiniilor de fapte, într-un mod care a co

Radu Drăguşin are un nou antrenor la Tottenham: Thomas Frank / ”Numim unul dintre cei mai progresivi şi inovatori antrenori principali din acest sport”

G4Media acum o ora
Clubul Tottenham Hotspur , la care este legitimat Radu Drăguşin, a anunţat, joi, că noul antrenor al echipei engleze este danezul Thomas Frank, în vârstă de 51 de ani, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul con

Gândul prezintă Marius Tucă Show – vineri, 13 iunie, de la ora 20.00

Gandul acum 2 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii, sociologul Mirel Palada vine cu ultimele cifre ale încrederii invest

Mihai Fifor: „Răbdarea PSD a ajuns la limită!” Acuze dure la adresa partenerilor de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele organizației județene a PSD din Arad, Mihai Fifor, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că PSD nu are motive să rămână la masa negocierilor privind noua guvernare dacă are parteneri care „confundă negocierile cu bășcălia”. „Răbdarea P

Emisiunile zilei vineri, 13 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 45 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

21°
vin.

19°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

15°/25°
lun.

19°/29°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

12°/23°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/23°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/22°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°