Institutul Naţional de Fizica Pământului (INFP) a afişat în urmă cu aproape o oră un seism de magnitudine 5 pe scara Richter, în Vrancea, la o adâncime de 200 de kilometri. Peste câteva minute, cutremurul a fost retrogradat la banala magnitudine de 3,4. Dircetorul INFP spune c-au greşit aparatele.
Când ştirea era gata împachetată să zboare în regim de news alert pe adevarul.ro, de pe site-ul INFP dispăruse harta cu informaţia.
În locul ei, a apărut una cu un seism modest, de o magnitudine de 3,4.
Întrebat ce s-a întâmplat cu o eroare atât de mare, dacă a fost un typo sau eroare tehnică, directorul Institutului, Mircea Radulian, a explicat: „Într-adevăr, este cam mare abaterea, de la 5,1 Richter, la 3,4. Întotdeauna prima înregistrare este aproximativă, apoi se reevaluează. De data aceasta, aparatele au greşit”, a explicat Radulian.
În mod normal, erorile au o marjă mică, de genul: de la 5,1 este normal să coboare magnitudine ala 4,9.
Pe site-ul european, informaţia a intrat direct cu magnitudinea de 3,4.