Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kover Laszlo: Să nu uităm că Mircea Eliade a fost membru al Gărzii de Fier

Publicat in Adevarul, miercuri 6 iunie 2012 ·

Președintele Parlamentului Maghiar, Kover Laszlo, prezent aseară la Târgu-Mureș în calitate de invitat al Partidului Civic Maghiar, a ținut să-i răspundă premierului Victor Ponta, care l-a anunțat că ar putea fi numit ”persona non grata”, în cazul în care va încălca legislația României pe timpul vizitei sale.

Kover Laszlo a întreprins un tur electoral în județul Mureș, fiind prezent și la Livezeni, localitate afectată de inundații, în urma unei vijelii extrem de puternice. Odată ajuns la Casa de Cultură Mihai Eminescu, acesta a fost primit cu aplauze de către cei aproximativ 200 de spectatori prezenți la festivitatea de încheiere a campaniei electorale a PCM-ului.

Președintele Parlamentului Maghiar a susținut că nu consideră că ar fi încălcat vreo lege, chiar dacă acțiunile sale nu sunt tocmai pe placul primului ministru român. ”România are dreptul de a îndepărta un cetăţean membru al unei ţări UE dacă a încălcat legislaţia română, însă eu sunt de părere că n-am încălcat-o şi nici nu intenționez s-o fac. Tot ce fac şi spun nu poate fi întotdeauna pe placul primului-ministru. Acestea sunt regulile politicii şi nu trebuie neapărat să fim de acord unii cu alţii", a declarat Kover Laszlo.

A evitat să vorbească despre Nyiro Jozsef

În ceea ce privește reînhumarea scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, acesta s-a ferit pe cât posibil să se pronunțe, dar în final a cedat, afirmând că e sigur de faptul că după alegeri apele se vor liniști, iar discursul celor două părți implicate, cea maghiară și cea română, va fi altul. Totuși, Kover nu s-a sfiit să amintească faptul că Mircea Eliade a fost membru al Gărzii de Fier, ceea ce nu-i subminează în vreun fel valoarea creativă.

Parlamentul de la Budapesta vrea să reînhumeze în Odorheiu Secuiesc rămăşiţele poetului "de sânge şi glie" Jozsef Nyiro, care a fost căutat pentru crime de război şi care a dec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 8 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°