Campionatul European de Fotbal începe peste două zile. Fotbaliştii naţionalei României îl vor privi la televizor aşa cum s-au obişnuit să urmărească turneele finale de câţiva ani buni. La televizor vom vedea şi noi meciurile. Pe apucate însă... Televiziunea publică care de mai bine de 20 de ani a câştigat drepturile de transmisie integrale ale turneelor finale de campionate mondiale şi europene a ales de data aceasta să sublicenţieze jumătate dintre meciuri către un post de televiziune care până în prezent nu a reuşit să obţină o cotă de piaţă consistentă. Aşa cum arată grila de transmisii convenită de cele două posturi de televiziune, nu mai puţin de douăsprezece meciuri vor putea fi vizionate numai de un număr restrâns de telespectatori întrucât canalul care a obţinut subcontractarea, Dolce Sport deţinut de compania de telefonie Romtelecom, nu ajunge decât în casele a 1,2 milioane dintre români.

TVR, cu finanţele puse pe butuci după nişte ani de proastă administrare (datoriile se ridică la 120 milioane euro după cum a spus recent chiar premierul Victor Ponta) a ales să vândă către Dolce jumătate din drepturile de televizare pentru care a plătit 9 milioane de euro pentru o sumă care pe surse ar fi între 1,5 milioane de euro şi 3 milioane de euro. Într-o Românie în care laolaltă bănci, societăţi de leasing şi developeri imobiliari amână la nesfârşit asumarea unor pierderi de pe bilanţuri, s-a găsit tocmai televiziunea publică să vândă în lichidare forţată din deţineri. Şi ce? Tocmai drepturile de transmisie ale unui turneu final major interţări pe care în ultimii 20 de ani le-a transmis cu succes. Şi a mai făcut şi ceva audienţă...

Am înţelege raţiunile pentru care TVR ar putea alege să subcontracteze drepturile de transmisie secundare. Cu toate acestea nu înţelegem de ce au mers către o televiziune care nu ajunge în casele a 80% dintre români. Că cei