Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minciuna ministrului Economei, Daniel Chiţoiu. Cum încearcă să scape de declaraţia pro-RMGC de la Roşia Montană VIDEO - AUDIO

Publicat in Adevarul, miercuri 6 iunie 2012 ·

Recenta vizită a ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, la Roşia Montană s-a transformat într-un mega-scandal după ce demnitarul liberal a declarat că este convins că proiectul minier privat va demara până la sfârşitul anului. Ministrul Chiţoiu a fost luat la întrebări de premierul Victor Ponta, care a dorit, potrivit unor surse guvernamentale, să îl demită din funcţie.

Pentru a acoperi gafa ministrului, premierul Victor Ponta a acceptat explicaţiile de-a dreptul hilare ale acestuia: faptul că a uitat să pună „NU“ în propoziţia în care s-a referit la demararea proiectului până la sfârşitul anului 2012, precum şi faptul că s-ar fi referit la exploatarea minieră Cupru Min SA Abrud.

Înregistrările audio şi video ale declaraţiei ministrului Daniel Chiţoiu de la Roşia Montană demonstrează clar că demnitarul s-a referit la proiectul companiei Roşia Montană Gold Corporation şi nu la Cupru Min.

Dialogul dintre jurnalişti şi ministrul Economiei:

Ziarist: Aţi afirmat domnule ministru că până în iarnă veţi lua o decizie politică în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană?

Daniel Chiţoiu: Da, pe noi ne interesează să dezvoltăm această regiune şi să ne asigurăm că investiţiile de mediu care se vor face aici nu vor afecta generaţiile viitoare şi generaţiile actuale. Deci noi trebuie să ne luăm toate măsurile astfel încât investitorul să asigure investiţiile de mediu necesare exploatării miniere de la Roşia Montană. Noi suntem un guvern pentru dezvoltarea mineritului eficient şi, de asemenea, să asigurăm şi condiţiile de protecţie pentru locuitorii din zonele de exploatare minieră.

Ziarist: În ce vă priveşte sunteţi convins că va porni acest proiect al Roşia Montană Gold Corporation sau...?

Daniel Chiţoiu: Eu sunt convins că acest proiect va demara în acest an. Împreună cu doamna ministru Rovana Plumb, care, la dânş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 2 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 3 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 2 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 7 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 11 ore
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

VIDEO Donald Trump, avertisment dur pentru Hamas: „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”

HotNews acum 2 ore
Donald Trump a avertizat marți, în timpul întâlnirii cu președintele Argentinei, Javier Milei, că dacă Hamas nu își depune armele, atunci Statele Unite „vor face asta” în locul lor, conform NBC News. „Dacă nu se dezarmează, îi vom dezarma noi”, le-a

Ciocniri între poliţie şi manifestanţii pro-palestinieni la Udine, unde se desfăşoară meciul Italia-Israel. Huiduieli în timpul intonării imnului naţional israelian

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Manifestanţii pro-palestinieni au ieşit marţi în stradă în oraşul Udine, din nordul Italiei, şi s-au confruntat cu poliţia înaintea meciului dintre Italia şi Israel de calificare la Cupa Mondială de

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 8 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Vremea

București
acum

12°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/14°
Iasi
acum

mie.

2°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°