Supermodelele din anii 1990 sunt etalon pentru frumuseţe, iar revista Vogue vrea să readucă în modă tinere sănătoase,
care să le urmeze exemplul
Editorii revistei Vogue, publicaţie considerată de zeci de ani un fel de Biblie a modei, au promis că nu vor mai folosi fotografii ale unor modele cu siluete exagerat de firave şi nici imagini ale minorelor.
Revista Vogue, fondată în anul 1892 ca publicaţie săptămânală, oferă femeilor din întreaga lume sfaturi în ceea ce priveşte vestimentaţia, stilul şi eleganţa, de multe ori folosind drept exemple de urmat femei extrem de slabe, a căror siluetă generează frustrări în rândul doamnelor şi domnişoarelor. Printr-o măsură neaşteptată, dar oarecum dorită de cititoarele fidele ale revistei, mai-marii de la Vogue au făcut promisiunea că publicaţia nu va mai folosi imagini ale unor fotomodele subponderale. Editorii au emis o declaraţie de presă, publicată în toate cele 19 ediţii internaţionale ale Vogue, prin care au anunţat că nu vor mai folosi imaginea unor fete în legătură cu care există suspiciunea că ar suferi de tulburări de alimentaţie şi nici minore cu vârste mai mici de 16 ani. Redacţiile din Statele Unite, Franţa, China şi Marea Britanie vor fi primele care vor implementa noile indicaţii, măsura fiind pusă în practică în ediţiile din luna iunie.
Iniţiativă pentru sănătate
Reprezentanţii Vogue au precizat că pactul în şase puncte, numit „Iniţiativă pentru sănătate“, îşi propune să încurajeze o abordare mai sănătoasă a ideii de imagine de sine în cadrul industriei modei, care în ultimul timp a fost pusă la zid, fiind acuzată că ar promova modele anorexice, implicit anorexia şi alte tulburări de alimentaţie. „Respectându-şi statutul şi în calitate de una dintre cele mai puternice voci din industria modei, Vogue a luat decizia de a se implica într-un domeniu în care considerăm că putem face schi