S-au incheiat ceremoniile legate de Jubileul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
A patra si ultima zi a Jubileului de diamant al Reginei Elisabeta a II-a a fost marcata de o ceremonie religioasa in catedrala Saint Paul, de un pranz la Westminster Hall, o plimbare traditionala cu caleasca prin centrul Londrei si de aparitia Suveranei la balconul Palatului Buckingham.
Marele absent a fost, insa, printul Philip, care a fost internat in spital, din cauza unei infectii urinare.
Un moment amuzat, cel putin din punct de vedere al fotografilor care aveau fixate camerele pe familia regala a fost parada aviatica.
Timp de minute bune, toti membrii familiei regale au stat cu ochii atintiti pe cer, urmarind avioanele care au facut tot felul de giumbuslucuri.
Marea Britanie a celebrat cu mare fast timp de patru zile, de sambata pana marti, jubileul de diamant al reginei.
Elisabeta a II-a este al doilea monarh britanic care sarbatoreste 60 de ani de domnie, dupa Victoria in 1897.