Tinerii care vor să ia până la 40.000 de euro de la Uniunea Europeană pentru a deveni fermieri au ultima şansă să îşi depună proiectele până la sfârşitul acestei luni, având în vedere că în intervalul 1-29 iunie vor fi puşi la bătăie toţi banii disponibili pentru astfel de proiecte pentru actualul exerciţiu financiar 2007-2013.
"Fondurile nerambursabile disponibile în această sesiune pentru finanţarea măsurii 112 (pentru instalarea tinerilor fermieri) sunt de 120,8 milioane de euro, fiind alocaţi acum toţi banii disponibili până la finalul perioadei de finanţare, respectiv 2013", spun reprezentanţii Agenţiei pentru Plăţi Dezvoltarea Rurală şi Pescuit (APDRP), instituţia care gestionează proiectele pe fonduri UE din agricultură.
De la deschiderea liniilor de finanţare şi până la sfârşitul lunii mai prin intermediul acestei linii de finanţare au ajuns în economie 96 mil. euro.
În prezent circa 7.600 de fermieri au semnat contractele de finanţare pentru astfel de proiecte ce au o valoare totală de 150 mil. euro. "Bătaia pe aceşti bani de la UE a crescut din momentul în care suma s-a majorat la 40.000 de euro (de la 25.000 euro). Competiţia pentru a lua fonduri pentru agricultură a crescut pentru toate liniile de finanţare. Un alt motiv pentru care este concurenţă mare pentru aceşti bani este polarizarea agriculturii româneşti între fermele mici şi fermele mari", explică consultantul pe fonduri europene Constantin Grigoraş.
Agricultura a primit la începutul lunii aprilie undă verde de la Bruxelles pentru a majora cu 60%, la 40.000 euro, plafonul maxim al fondurilor disponibile pentru agricultură. În urmă cu o săptămână oficialii APDRP anunţau că în perioada noiembrie 2011-ianuarie 2012 micii fermieri au depus proiecte în valoare totală de 99 milioane de euro, din care vor fi selectate numai jumătate, adică cele mai bune proiecte în