Comisarul european pentru extindere, Stefan Fule a declarat, ieri, că moldovenii ar putea călători fără vize în țările Uniunii Europene, peste „o perioadă scurtă” de timp, dar că decizia aparține statelor membre. Sursa: Reuters
Stefan Fule a făcut declarația la Chișinău, unde a participat la o reuniune informală a Parteneriatului Estic, relatează Radio Europa Liberă pe site-ul său.
Oficialul european a precizat că, între fostele republici sovietice incluse în parteneriat, Republica Moldova este lider și ar putea încheia negocierile pentru un Acord de asociere cu Uniunea Europeană anul viitor.
Autoritățile moldovene ar dori ca Acordul de Asociere să conțină și promisiunea primirii Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Liberalizarea regimului de vize
Planul de acțiuni în ceea ce privește liberalizarea regimului de vize este constituit din două etape. Prima etapă a fost deja încheiată, iar în baza recomandările Comisiei Europene bazată pe studiul de impact al eventualei liberalizări a vizelor cu Republica Moldova, se va accepta trecerea la cea de-a doua etapă.
”Determinare politică din partea Moldovei există. Deja rămâne să vedem „cum” și „când”. Acest lucru va depinde de UE, dar și de Republica Moldova, care trebuie să îndeplinească lista așteptărilor în sensul reformelor”, a menționat Stefan Fule, citat de portalul Unimedia.
Comisarul european a mai spus că locul pentru desfășurarea reuniunii nu a fost ales întâmplător, întrucât Republica Moldova este un exemplu bun de pro-activitate, în ce privește implementarea programului Parteneriatului Estic.
Sursa: Europa Liberă, Unimedia