Când vine vorba de construit autostrăzi, chinezii fac la ei acasă construcții cu adevărat ieșite din comun, când vine vorba de construit pe tărâmuri mai puțin cunoscute, adevărul despre performanța chinezilor iese la iveală.
Despre ce este vorba mai exact? În anul 2009, chinezii au câștigat un contract de construcție a unui tronson de autostradă care măsura nici mai mult nici mai puțin de 30 de mile, echivalentul a aproximativ 50 de km, în Polonia, pe autostrada A2 care lega Berlinul de Varșovia.
Lucrările de construcție a autostrăzii trebuiau să fie o oportunitate pentru companiile chineze să se facă remarcate, după ce ani de zile au avut proiecte numai acasă sau în țări aflate în dezvoltare, precum cele din Africa, scriu cei de la Wall Street Journal, care au urmărit foarte îndeaproape procesul de execuție.
Au trecut mai bine de trei ani după ce contractele au fost câștigate de constructorii chinezi, Campionatul European aproape că a început, iar secțiunea de autostradă, cei 50 de km, nu este gata.
"Compania chineză nu a fost pregătită să gestioneze contractul", spune, pentru WSJ, un inginer care face supervizare a construcțiilor de autostrăzi pentru guvernul polonez.
"Au crezut că au venit în Africa", adaugă Marek Frydrych, unul dintre consultanții vorbitori de limbă chineză ai companiei Covec, compania care a câștigat contractul și care este brațul internațional al companiei deținută de guvernul chinez Railway Group Ltd, care are, paradoxal, referințe bune: de la un dig construit în congo până la cea mai înaltă clădire din Shanghai.
După lucrări mari în Africa, Covex a intrat pe piața europeană în urmă cu 5 ani, printr-un birou pe care l-a deschis la Varșovia, compania considerând Polonia drept poarta de intrare în Europa. Până în 2009, a avut doar contracte mici, până în momentul în care stat