Guvernul francez a decis miercuri că vârsta de pensionare va redeveni de 60 de ani pentru cei care au muncit cel puţin 41 de ani. Decizia dă o mână de ajutor şi şomerilor, dar şi femeilor care şi-au întrerupt serviciul pentru a-şi creşte copiii.
Revenirea la vârsta de pensionare de 60 de ani a fost una dintre promisiunile de campanie ale actualului preşedinte, Francois Hollande. Noul Guvern nu va renunţa în întregime la reformele făcute în mandatul lui Nicolas Sarkozy.
Decretul va permite doar celor care au început să muncească foarte devreme să se pensioneze la 60 de ani. Practic, ca un francez să poată avea pensie integrală atât de devreme, e nevoie să fi cotizat suficient la fondul de asigurări sociale timp de 41 de ani şi jumătate. Cu alte cuvinte, e nevoie să fi muncit de la 18 sau 19 ani.
Fostul preşedinte Sarkozy împinsese vârsta legală de pensionare la 62 de ani. Prin urmare, proiectul vizează o categorie destul de restrânsă de oameni: circa 110.000, aşa cum a explicat ministrul Afacerilor Sociale, Marisol Touraine.
Măsura le vizează însă şi pe femeile care nu au reuşit să îndeplinească stagiul de cotizare necesar, din cauză că şi-au întrerupt activitatea pentru a-şi creşte copiii. De acum, ar urma să fie luată în calcul perioada de creştere a copilului. Se va ţine cont şi de perioada de şomaj, ceea ce îi va ajuta pe cei rămaşi fără un loc de muncă la o vârstă înaintată şi cărora le lipsesc câteva luni pentru a-şi completa stagiul de cotizare necesar. Acestor categorii li se vor adăuga la stagiul de cotizare două trimestre în plus faţă de ce primeau până acum.
În total, costul măsurii ar urma să fie de trei miliarde de euro până în 2017. Opoziţia de dreapta susţine că aceste costuri vor fi cel puţin duble şi acuză Guvernul că nu cere acordul Parlamentului. Decretul ar urma să intre în vigoare pe 1 noiembrie.
Guvernul