Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, candidatul PDL pentru un nou mandat la şefia administraţiei judeţene, s-a aflat printre locuitorii satului Giurgeşti, din comuna Vultureşti, alături de candidatul democrat-liberalilor la funcţia de primar, profesorul Mihai Grădinariu.
Grădinariu a ţinut să le explice localnicilor că în comună s-au făcut în ultimii ani investiţii cu ajutorul lui Gheorghe Flutur, amintind în primul rând de balastarea tuturor drumurilor comunale.
„Recent s-a făcut, după zeci de ani, legătura pe asfalt cu municipiul Fălticeni. Cu sprijinul domnului Flutur s-au realizat peste doi kilometri de asfalt, s-au plombat drumurile pe o porţiune de patru kilometri şi s-au balastat drumurile în întreaga comună. Sigur, preşedintele Gheorghe Flutur a dat destui bani ca să avem măcar drumuri balastate. Dacă voi fi ales primar voi beneficia de tot sprijinul preşedintelui Gheorghe Flutur”, a spus candidatul PDL la Primăria Vultureşti.
Gheorghe Flutur a ţinut să le arate, la rândul său, cetăţenilor din Vultureşti că eforturile sale în acest mandat la şefia Consiliului Judeţean nu au rămas fără rezultat şi că nu există localitate în care să nu se deruleze investiţii în folosul oamenilor.
„Am venit să vă spun că acum aveţi o şansă să vă alegeţi un primar de-al dumneavoastră. Acum patru ani v-am cerut să-mi daţi un primar şi nu mi l-aţi dat. Dacă ceva nu a mers, nu a fost vina noastră. Multă lume care a fost în comunele învecinate vine şi spune
Preşedinte