Prima întâlnire dintre Merkel şi Hollande de la Berlin a fost rece, dar pragmatică. Cei doi sunt "condamnaţi" să colaboreze, dar divergenţele în privinţa unor subiecte importante precum eurobondurile sau Pactul Fiscal, sunt tot mai vizibile. Cuplul franco-german va continua însă să funcţioneze cu orice preşedinte la Paris, crede cercetătorul francez Hans Stark.

Articol din revista FP România, ediţia nr. 28 (mai/ iunie 2012), din 21 mai la toate standurile de presă.

Mai există un motor franco-german al Uniunii Europene? Cum a influenţat criza euro această relaţie?

Motorul franco-german există, dar are un caracter intermitent. Când cele două state sunt de acord între ele, joacă un important rol de impulsionare, pentru că adună în jurul lor o majoritate de state. Când liderii de la Paris şi Berlin nu cad de acord, motorul intră în pană.

În chestiunea gestionării crizei economico-financiare a Uniunii Europene, majoritatea propunerilor au venit de la tandemul franco-german, dar înainte de 2010 au existat dezacorduri între Franţa şi Germania - de exemplu cu privire la răspunsul european la criza subprime din SUA. Până în 2010 cele două state aveau concepţii diferite în materie de guvernanţă economică, dar s-au mai apropiat. Franţa acceptă acum că deficitul bugetar şi îndatorarea trebuie combătute şi că este nevoie să se revină la o disciplină bugetară mai mare. Aproape toţi candidaţii la preşedinţie au admis acum asta în Franţa, ceea ce este un lucru nou.

A cedat Franţa rolul de principală forţă politică a UE, în favoarea Germaniei?

Nu sunt de acord cu această impresie foarte răspândită, pentru că Franţa a avut totdeauna cea mai mare greutate politică în Europa. Să luăm politica de securitate. Cine a intervenit în Libia? Franţa, nu Germania. În ce priveşte politica monetară, Germania a avut întotdeauna poziţia dominantă,