Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sunt primar din '57... - TOPUL PRIMARILOR PE VIAŢĂ. "Pe vremea lui Ceauşescu, te trimiteau la şcoli de partid, nu ca acum, când candidează cine vrea"

Publicat in Gandul, miercuri 6 iunie 2012 ·

Sunt primari de-o viaţă şi, chiar dacă au trecut de mult de vârsta pesionării, s-au înscris din nou în cursa pentru un nou mandat. Ionel Fărcaş, primarul comunei Apahida, judeţul Cluj, are aproape 80 de ani, şi 38 dintre ei i-a petrecut la primărie. El este cel mai longeviv edil din România.

Prima oară a fost ales în 1957, când era membru PCR, acum candidează pentru al cincilea mandat după Revoluţie, din partea PNL.

Primii 22 de ani de primărie i-a făcut între 1957 şi 1979, când a fost eliberat din funcţie prin ordin PCR. "A fost cel mai neplăcut episod din viaţa mea de primar, dar erau alte vremuri pe atunci. Dacă aşa s-a dat ordin, am respectat. Dar am fost foarte trist atunci", a declarat Ionel Fărcaş, pentru gândul. Cu toate acestea, după aproape 17 ani de pauză, el a fost reales în 1996, "la chemarea cetăţenilor".

În ciuda vârstei, primarul al comunei clujene crede că nu există un edil mai bun ca el pentru Apahida, mare său avantaj fiind experienţa bogată pe care o are. "E foarte plăcut să fii atâţia ani primar, nu am greşit prea mult, am crescut odată cu comunitatea. La ce infecţie era pe locul casei de cultură, de exemplu, şi cum e acum... Mai e şi relaţia mea cu oamenii, pe care îi cunosc, le ştiu nevoile şi ei mă ştiu pe mine. Nu cred că există cineva care să-i cunoască mai bine decât mine", a spus Fărcaş.

SURSĂ FOTO: Gazeta de Cluj

Când vine vorba de viaţa de primar, Fărcaş nu găseşte ceva mai potrivit decât versurile imnului PDL, "Verde înrourat" - "e şi grea, e şi frumoasă viaţa" de primar. Susţine că a realizat multe, în 38 de ani, a construit şcoli, săli de sport, a renovat primăria şi şi a făcut drumurile. Ionel Fărcaş are însă şi motive să fie nemulţumit.

"Sunt multe lucruri pe care oricât ai vrea să le faci, nu ai cum. În fiecare seară mă gândesc dacă a plecat de la mine vreun locuitor nemulţumit. Plus că mai

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 4 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 2 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Vremea

București
acum

27°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°