E-a treia oară cînd îmi blestem harnaşamentul profesional care nu-mi îngăduie să stau măcar cinci zile şnur la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu! Să ai tu parte de gentila invitaţie a lui Constantin Chiriac şi să nu-ţi permiţi decît o sîmbătă şi-o duminică, din aproape zece zile cu isprăvi semnate de Silviu Purcărete, Peter Stein, Mihai Măniuţiu, Alexandru Dabija, Horaţiu Mălăele, Niky Wolcz, Gigi Căciuleanu, Vlad Massaci, Gavriil Pinte, cu şocuri de genul Lumină lină (Victor Rebengiuc & Grigore Leşe) sau Cameristele în viziune japoneză şi mai ales Undeva la Palilula – apoi cum să nu suferi ca un cîine cînd trebuie să părăseşti, după numai două nopţi, feeria? O trepidaţie care adună sute şi mii de oameni – tineri, bătrîni, copii, din cele mai neaşteptate colţuri ale lumii – fie împrejurul scenei, fie pe stradă ori te miri prin ce cotloane (pardon: „spaţii neconvenţionale“) infime ori gigantice, totul într-o jubilaţie contrastînd violent cu deznădejdea noastră cea de toate zilele.
DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Şir de plecări Caragiale expresionist, cuminte şi coregraficIar cînd mai ai parte şi de-o ploaie mocănească, alungită zdrenţăros ca Muma Pădurii pe ambele zile, de-a compromis, întru exasperarea organizatorilor, multe spectacole stradale, începi să te întrebi ce păcate ale omului plăteşte spectatorul din tine. Şi totuşi, fidel devizei „decît nimic, mai bine ceva“, observ că mi-am căptuşit binişor săcoteiul cu întîmplări. Căci, dacă ploaia va fi fost, nu neg, o pacoste pentru tineretul dornic de concerte în aer liber şi occidentalii aterizaţi la noi precum o lady Chatterley dornică de sălbăticie, în schimb, pentru tombaterele printre care cu mîndrie mă prenumăr, cerul plumburiu şi burlanele excedate de şuvoaie înseamnă tot atîtea sfinte ceasuri de taclale, bîrfe şi amintiri legănate-n divine arome şi varii licor
