Mult mediatizata pasarelă din staţiunea Mamaia a devenit subiectul divergenţelor de opinie dintre primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, şi fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Elena Udrea. Amintim că pasarela din Mamaia este un obiectiv finanţat cu bani de la MDRT (80%) şi din bugetul municipiului Constanţa (20%), obiectiv inaugurat luni cu surle şi trâmbiţe.
Luni seară, după inaugurarea pasarelei situate între hotelurile Flora şi Victoria, fostul ministru al Turismului a comentat pe blogul personal: „Astăzi a avut loc inaugurarea uneia dintre numeroasele investiţii în infrastructura turistică pe care le-am iniţiat în timpul mandatului meu de ministru. De această dată este vorba de pasarela din staţiunea Mamaia, din faţa Hotelului Victoria, care permite accesul turiştilor la un debarcader pentru ambarcaţiuni de agrement. Este o investiţie cu atât mai importantă pentru mine cu cât banii, 4 milioane de lei, i-am dat lui Mazăre, cel care ţipă permanent împotriva mea!". „Am tras de el doi ani" În continuare, fostul ministru democrat-liberal precizează: „Am văzut ştiri cu Radu Mazăre care a descălecat dintr-o şalupă şi s-a lăudat cu finalizarea proiectului său! Că Mazăre nu m-a invitat la inaugurare este de înţeles pentru oricine. Dar nici măcar nu a amintit de rolul esenţial al ministerului, în contextul în care am tras de el doi ani să facă această pasarelă. Mai mult, ce să vezi, nu a binevoit să-i mulţumească nici măcar colegului său de coaliţie, ministrul Hellvig, pentru contribuţia MDRT".
Nu în ultimul rând, Elena Udrea a comentat: „Acum îmi aştept detractorii să desfiinţeze pasarela în emisiuni isterice, găsind cele mai ciudate argumente pentru a demonstra inutilitatea ei şi explicând câte ajutoare sociale se puteau plăti cu banii daţi! Sau, fiind vorba de Mazăre, de data aceasta va fi linişte?".
„Asta e culmea!"