Nouă percheziţii au loc în judeţul Olt, la membrii clanului Curt, suspectaţi de fraude bancare prin skimming, cu un prejudiciu de 700.000 de euro. La acţiune participă şi procurori francezi.
Descinderile de miercuri dimineaţă sunt făcute de către procurorii DIICOT, poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Craiova, în colaborare cu autorităţi judiciare din Franţa.
Astfel, miercuri dimineaţă au avut loc nouă percheziţii domiciliare la membrii clanului Curt, atât în Slatina, cât şi în alte localităţi din Olt, până la ora transmiterii acestei ştiri fiind ridicate şapte din cele nouă persoane suspectate de fraude bancare prin skimming.
Conform unor surse judiciare, în urma percheziţiilor au fost ridicate calculatoare, documente, dar şi carduri false şi feţe de bancomat.
Membrii clanului Curt erau monitorizaţi de câteva luni de autorităţile franceze, dar şi de procurorii români, fiind suspectaţi de falsificare de carduri. Conform surselor citate, suspecţii fabricau în România aparatură pentru sustragerea frauduloasă de bani din bancomate şi o transportau apoi în Franţa, unde aveau loc infracţiunile.
Prejudiciul creat în acest mod se ridică la aproximativ 700.000 de euro, au mai precizat sursele citate.
Membrii grupării sunt cercetaţi acum pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi infracţiuni informatice, urmând să fie duşi la sediul DIICOT Craiova pentru audieri.
Clanul Curt din Slatina este cunoscut pentru trafic cu maşini furate, schimb de valută, dar şi infracţiuni cu violenţă.