Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gontineac: "Mi-au trebuit luni bune ca să-mi revin după Cupa Mondială"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 iunie 2012 ·

Antrenorul care i-a condus pe "stejari" la ultima Cupa Mondială este dezamăgit că nu l-a mai sunat nimeni din lumea rugby-ului autohton.

76 de selecții a strâns Romeo Gontineac, ca jucător, în cei 13 ani petrecuți la naționala României

Sursa: VLAD STĂNESCU

Stabilit de mai bine de un deceniu la Aurillac, în Franţa, Romeo Gontineac se va întoarce zilele viitoare în ţară pentru a asista la jocurile de la IRB Nations Cup, competiţie găzduită de Bucureşti în perioada 8-17 iunie.

Gontineac a anunţat că vine pe banii lui din Franţa şi că n-are nevoie de nicio invitaţie la meciurile de la IRB Nations Cup, pentru că vrea să-şi plătească biletele la jocuri!

Romeo Gontineac, 38 de ani, a mărturisit că a suferit enorm după Cupa Mondială din Noua Zeelandă, acolo unde România, după ce a fost la un pas de un rezultat mare în meciul inaugural cu Scoţia, a fost învinsă în toate partidele, inclusiv de Georgia.

"Mi-au trebuit câteva luni bune ca să-mi revin după Mondial", s-a confesat Gontineac, omul care i-a condus pe "stejari" la ultimul turneu final de anvergură.

Evz: E prima vizită după Cupa Mondială din Noua Zeelandă?

Romeo Gontineac: Nu. Am mai fost în noiembrie, atunci când am făcut un bilanţ al Cupei Mondiale. Nu m-a mai sunat nimeni de atunci. I-am sunat în schimb eu. Le-am transmis încurajări înaintea fiecărui meci, pentru că acesta e spiritul rugby-ului, unul de sportivitate. Inclusiv noul staff al naționalei le-am transmis mesaje şi le-am ţinut pumnii la meciurile pe care echipa României le-a disputat.

Te aşteptai la această răceală?

Mă aşteptam şi nu mă aşteptam. Ştiu că mulţi şi-au pus speranţe într-o victorie contra Georgiei în Noua Zeelandă şi, pentru că nu am obţinut-o, s-au supărat foarte tare. Acum, că voi veni la București, mă voi întâlni cu toţi şi chiar voi veni

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Județul pentru care a fost emis cod roșu de vânt puternic. Rafalele vor ajunge la viteze de 140 de kilometri pe oră

Ziare.com acum 24 minute
Zona de munte a judeţului Cluj se va afla, în noaptea de joi spre vineri, 2 spre 3 ianuarie, sub avertizare Cod roşu privind intensificări ale vântului, care va atinge, la rafală, viteze de 140 de kilometri pe oră. Administraţia Naţională de Meteoro

Antrenorul lui Ianis Hagi, ușurat după Rangers - Celtic 3-0: „Asta este misiunea mea”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Philippe Clement, 50 de ani, antrenorul lui Rangers, a comentat victoria din episodul de astăzi al Old Firm, , câștigat de Ianis Hagi și colegii lui cu 3-0. Nicolas Raskin:

Pata de petrol din Marea Neagră cauzată de scufundarea a două petroliere continuă să se extindă în zona Crimeei

HotNews acum 2 ore
După scufundarea, pe 15 decembrie, a două petroliere în Marea Neagră, aproximativ 3.700 de tone de păcură au contaminat apa și nisipul din zona Crimeei. În ciuda eforturilor de curățare, pata de petrol se extinde, conform News.ro, care citează AFP.

Departamentul de Securitate Internă al SUA avertizase cu o lună înainte despre riscul de folosire a vehiculelor pentru atentate

Ziare.com acum o ora
Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) din SUA a avertizat luna trecută forţele de ordine că există o ameninţare de violenţă în timpul sărbătorilor de iarnă din partea unor indivizi solitari care s-ar putea folosi inclusiv de vehicule pentru

Benjamin Netanyahu a fost externat din spital. Mesajul transmis de premierul israelian

HotNews acum 24 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea „cu succes” a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului, relatează Reuters şi EFE, transmite Agerpres. Netanyahu a transmis pe reţeaua X

Un copil de 8 ani a rezistat cinci zile într-un parc de vânătoare plin cu lei. Ce tehnici de supraviețuire a folosit

Ziare.com acum 4 ore
Un băiat de opt ani a fost găsit în viaţă după ce a supravieţuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat cu lei şi elefanţi în nordul statului Zimbabwe, a relatat un membru al parlamentului din această ţară, potrivit BBC. Calvarul a început cân

Marcel Ciolacu, după ce România a intrat și terestru în Schengen: „Asta înseamnă mai mulți bani care vor întra în conturile firmelor noastre”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, pe Facebook, că aderarea deplină a României la Schengen este mai mult decât un moment simbolic: este o „garanție că exporturile românești vor avansa puternic în acest an”. „Faptul că suntem pe deplin în spaț

UPDATE - FBI confirmă: Atacatorul din New Orleans a acţionat singur şi nu există „nicio legătură concretă” cu explozia din Las Vegas / Filmul evenimentului / Ce a povestit un vecin

News.ro acum 3 ore
Oficialii FBI au făcut joi declaraţii de presă în care au furnizat cele mai recente detalii cu privire la ancheta în cazul atacului terorist din New Orleans, confirmând ceea ce presa americană dăduse anterior pe surse: suspectul a fost un lup singur

Marcel Ciolacu: Faptul că suntem pe deplin în Spaţiul Schengen din acest an va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că intrarea completă a României în Spaţiul Schengen din acest an ”va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil”. ”Faptul că suntem pe deplin în Spaţi

Ce spune Călin Georgescu despre atacarea la CEDO a anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu a comentat joi, pe X, decizia de a ataca la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia Curții Constituționale privind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale: „Dacă justiția română nu a adus dreptate, atunci poate

Vremea

București
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

0°/4°
Iasi
acum

joi

3°/11°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

2°/11°
vin.

3°/11°
sâm.

2°/8°
dum.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/5°
vin.

-2°/5°
sâm.

-2°/1°
dum.

-2°/1°
Timisoara
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°