Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Semi-ministrul Educaţiei

Publicat in Adevarul, miercuri 6 iunie 2012 ·

Un guvern care improvizează în asemenea hal la Ministerul Educaţiei e un guvern prost şi ar trebui să plece până nu strică şi mai mult.

USL a dat-o mai întâi în bară cu două propuneri penibile de miniştri, iar acum menţine un interimat de mântuială. Chiar şi faptul că nu e interesat să numească un ministru cu drepturi depline e descalificant pentru premierul Victor Ponta: tocmai la Educaţie păstrează un „înlocuitor"? Ca să nu mai vorbim de traiectoria pe care bietul domn Liviu Pop s-a trezit ministru: trebuia să se ocupe de altceva, dar fiindcă tot rămăsese locul liber, a primit sarcină de partid să facă pe ministrul. Mă rog, pe jumătate - până când va veni un ministru întreg.

Ajuns pe scaun, semi-ministrul interimar nu scapă nicio zi fără a face altceva decât trebuie. Avem o lege a Educaţiei care trebuie aplicată - bună, rea, e o lege votată de Parlamentul României. Aplicarea ei e mult întârziată (pentru că trebuie elaborate şi emise norme, ordine ale ministrului şi alte acte normative care ţin de „legislaţia secundară") şi stârneşte destule poticneli şi confuzii. În loc să se ocupe de administrarea corectă a acestor probleme curente, dl interimar are iniţiative şi idei. Mai întâi pune la adăpost sindicatele hotărând reţinerea directă a cotizaţiei din leafa profesorilor, apoi imaginează scheme pentru bac. Şi, bineînţeles, apare la televizor (deşi ar fi mai înţelept să se abţină, căci comunică foarte prost şi face greşeli de logică şi de limbaj). Luat pe sus de „sentimentul românesc şi ministerial al apariţiei la TV", ajunge să propună, de pildă, un fel de referendum: părinţii şi copiii să fie întrebaţi cum vor să fie bacalaureatul. N-ar fi mai bine să-i întrebăm direct pe elevi dacă mai vor să vină la şcoală? Sau dacă nu cumva preferă să primească direct în plic, prin curier, diploma de absolvire, contra unei taxe modice care se reţine direct din le

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 54 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum o ora
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 33 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°