Titlul articolului înşiruie termeni derivaţi din aceeaşi rădăcină – măştile actorilor latini se numeau personae. Uşor de confundat, nu doar în scris, ci şi în cotidian.
E campanie electorală. Candidează cîteva sute de mii de persoane (peste 3000 de localităţi, minimum 10 aleşi de fiecare, în medie 5 candidaţi pentru fiecare loc). Cam unul din 80 de adulţi români e, luna asta, candidat. Fiecare e o persoană, cu identitate proprie, aspirînd la statutul de persoană publică (adică de uz public). Uneori, identitatea e incertă, în acest sezon se poartă quiproquo-ul: dacă partidul inamic are un candidat cu notorietate, punem unul cu acelaşi nume. Fiecare ar avea ceva de spus. Ar vrea să fie auzit. Şi-ar vrea chipul expus pe cît mai multe afişe.
De cealaltă parte, alegătorii. Ar trebui să fie informaţi. Unii, chiar împotriva voinţei lor. Cutiile poştale sînt zilnic excedate de fluturaşi cu nume, chipuri, promisiuni, sloganuri. Străzile – împînzite de bannere, panouri acoperite de straturi succesive de afişe, maşini cu portavoce care te somează să-l votezi pe X. Pe Internet e inflaţie de like-uri, Bangladesh-ul pune umărul la alegerea primarului Bucureştilor.
Televizorul. Televizorul e bîntuit de dadaisme, suprarealismul e la ordinea zilei. Parcă a dat molima în toţi realizatorii. Începe emisiunea de dezbatere electorală. Ca să fie acoperiţi, producătorii scriu „dezbatere electorală“ pe orice emisiune, inclusiv pe cea de reţete de bucătărie (dacă, Doamne, fereşte!, ne află CNA-ul că doamna care face baclavale candidează la Consiliul Local din Breaza, ne arde o amendă de n-o putem duce). Cheamă în studio un candidat la Primăria Clujului, unul la Preşedinţia judeţului Vaslui şi unul care se vrea consilier în sectorul 5 – fiecare din alt partid, se înţelege. Ce să dezbată? Păi, breaking news-urile din ultimele cinci minute. Un veterinar din Calafat e acuzat c
