Ministerul Finanţelor a propus suplimentarea cu 200 de milioane de euro a plafonului de garanţii disponibil pentru programul „Prima Casă“, care va fi accesat numai de băncile care au epuizat deja sumele alocate în ultima etapă şi vor să mai acorde credite tot prin asumarea a 50% din risc. Hotărârea iniţiată de minister a fost aprobată în şedinţa de ieri a guvernului.
„Pentru anul 2012, plafonul garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1, alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, este de 200 de milioane de euro. Garanţiile se acordă în baza protocoalelor încheiate de finanţatori cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), în condiţiile împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin FNGCIMM şi finanţatori“, se arată în document.
Finanţatorii au obligaţia de a notifica şi Ministerul Finanţelor Publice cu privire la intenţia de a solicita alocarea de sume din plafonul pentru 2012 cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data la care estimează că vor acorda garanţii.
În termen de zece zile calendaristice de la data primirii notificării, FNGCIMM solicită acordul Ministerului Finanţelor Publice privind alocarea de sume din plafonul de 200 de milioane de euro.
Ministerul Finanţelor a propus suplimentarea cu 200 de milioane de euro a plafonului de garanţii disponibil pentru programul „Prima Casă“, care va fi accesat numai de băncile care au epuizat deja sumele alocate în ultima etapă şi vor să mai acorde credite tot prin asumarea a 50% din risc. Hotărârea iniţiată de minister a fost aprobată în şedinţa de ieri a guvernului.
„Pentru anul 2012, plafonul garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1, alin. (3) din Ordonanţa de Urge