Bancul zice că, la graniţa germano-polonă, un vameş polonez se uită îndelung la paşaportul unui cetăţean german şi, după ce-l suceşte pe toate părţile, îl întreabă nedumerit pe titular: „Occupation?...“ Iar acesta, uşor stînjenit, răspunde foarte prompt şi neechivoc: „Ooo, nu, doar turism“.

O anecdotă care m-a făcut să cuget la sensurile verbului „a ocupa“ şi ale „ocupării“, în general. După care gîndul s-a mutat, instantaneu, spre tipurile de ocupare en vogue.

DE ACELASI AUTOR Etichete pe borcane de murături ideologice Corespondenţă specială de la o conferinţă specială Sus, prea sus, Dumnezeu Dreptul evanescentÎntîi, mişcarea „occupy“. Este, cred, una dintre cele mai însemnate forme de răzmeriţă şi protest din epoca modernă. Mass-media din Bărăgan o tot îngroapă, din păcate, sub nămeţi, inundaţii şi alte catastrofe locale, reale sau inventate (nimic surprinzător pentru o lume care-şi savurează, cu nesaţ, propriul provincialism). Mişcarea însă există şi e expresia unei fronde populare de proporţii deloc neglijabile. A ocupat străzi, pieţe şi parcuri pe toate continentele. A ocupat milioane de hectare de Internet. Dar, înainte de orice, a ocupat minţile şi preocupările unor oameni ajunşi la fundul sacului, care nu vor să mai audă de stînga, de dreapta sau de ideologii populist-sforăitoare, de political corectness, de limbajul de lemn al democraţiei reprezentative, de dictatura corporaţiilor asupra lumii, de zisele beneficii ale diverselor războaie purtate în numele unor false idealuri, de încrederea într-un Dumnezeu desenat pe dolar. Habar n-am dacă aceste fluierături în biserică vor ocupa şi pagini însemnate ale istoriei vremilor pe care le trăim, dar simt că provocarea unei lumi devastate de criză prin revolta împotriva minciunii şi manipulării şi răzvrătirea împotriva unui sistem îmbolnăvit nu sînt simple focuri de paie: radicalismul revendicărilor,