Mai devreme sau mai târziu vei deveni părinte, dacă nu eşti deja. Poate o să ai o familie numeroasă ori poate o să fii părinte spiritual. Poate o să auzi cândva un glas de copil care să spună “mă doare”. În acel moment nu ai cum să întorci spatele şi să ignori realitatea. Poţi ajuta, poţi face diferenţa chiar între viaţă şi moarte”. Sau măcar poţi încerca. Mai devreme sau mai târziu vei deveni părinte, dacă nu eşti deja. Poate o să ai o familie numeroasă ori poate o să fii părinte spiritual. Poate o să auzi cândva un glas de copil care să spună “mă doare”. În acel moment nu ai cum să întorci spatele şi să ignori realitatea. Poţi ajuta, poţi face diferenţa chiar între viaţă şi moarte”. Sau măcar poţi încerca.
„Mă doare!”. Nu ai cum să te fereşti de acel sunet plin de durere venit dinspre un suflet inocent, care- ţi va vibra chiar în centrul sufletului. Într-o lume ideală, aceste cuvinte nu vor ieşi niciodată din guriţa unui copil. Acolo nu există suferinţă. Dar nu trăim într-o lume ideală. Copiii se îmbolnăvesc, simt durere, dar, în acelaşi timp, simt că putem face ceva pentru ei. Orice copil ştie instinctiv că noi, adulţii, le putem da o şansă la viaţă, o şansă la sănătate, că putem face o minune întinzând doar o mână. Speranţa lor nu moare niciodată, au încredere totală în oamenii mari, dar cruda realitate este că ei, copiii... mor. Dacă eşti părinte vei înţelege toate aceste lucruri.
Chiar din primele zile ale campaniei „Ajută copiii!” am reuşit să-l sprijinim cu 2.000 de lei pe Ştefănuţ Apostol, un copil de doar 5 ani, să poată să ajungă în Germania, unde era aşteptat pentru o operaţie la inimă de renumitul chirurg român, Eugen Săndică. Apoi l-am adus în prim-plan pe Eduard Nanu, un copil de doar 3 ani, cu mari probleme ale rinichilor, a cărui singură şansă la o viaţă normală va fi, aproape sigur, doar un transplant. Iar semnalele primite până acum
