Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1 iunie a fost şi ziua lor

Publicat in Adevarul, joi 7 iunie 2012 · ·

Am petrecut Ziua Copilului alături de cei mai curajoşi oameni din Bucureşti, la secţia de oncopediatrie a Spitalului Fundeni. Aceasta este realismul brutal al tablourilor de acolo, cronica unui 1 iunie malign.

1 iunie 2012. Spitalul Fundeni. Secţia de oncopediatrie. Reportaj. Totuşi, acesta este un articol fără eufemismele corecte politic, frecventabile în orice discuţie despre copiii bolnavi, fără militantisme pentru filantropii conjuncturale şi fără empatii contrafăcute. Acest articol n-are nevoie de nimic din toate acestea, pentru că, atunci când vezi moartea, cu două mâini, două picioare, cu ochi mari şi o cicatrice ce traversează capul de la nord la sud, sensibilităţile jurnalistice sunt degeaba. Cinism? Mai degrabă, o frescă brutală despre întâlnirea dintre două lumi, a celor bolnavi şi a celorlalţi.

„Băiat, 12", „fată, 5"

Priviţi!, pe pereţii aceştia verzi, alcătuiţi aproape matematic din plăci de faianţă mici, igienice, stau prinse hârtii mari, colorate, desenate cu acea stângăcie copilărească înduioşătoare. Sunt adunate aici toate fericirile şi toate greutăţile unui copil, toate lucrurile simple de pe lumea asta. E scris aşa: „Vreau să vorbesc, să beau şi să nu plătesc", „să văd oameni zâmbind", „să joc fotbal ca Ronaldo", „să fiu sănătos şi rege" şi e obsedant acest realism scrijelit peste culorile calde, aproape false ale unui curcubeu. Aşa e simplitatea copiilor, aşa sunt năzuinţele lor, mereu răscolitoare, însă aceste desene au o amprentă tristă.

E 1 iunie 2012 şi suntem, aşadar, la etajul 5 al Spitalului Fundeni, la secţia de oncopediatrie. Copiilor care locuiesc aici li se împart cadouri ambalate îngrijit în sacoşe din plastic. Nu ştim ce e în ele, sunt de la Asociaţia P.A.V.E.L., nu ştim dacă sunt cărţi sau jucării, dacă e ciocolată cu alune sau sunt napolitane cu două creme, dar le dăm din mână în mână confuzi şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°