Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia din Miami avertizează: Drogul "al şaptelea cer" induce un comportament canibal

Publicat in Antena 3, joi 7 iunie 2012 ·

Poliţia din Miami a lansat un avertisment cu privire la un nou drog de sinteză, numit "al şaptelea cer", în urma mai multor agresiuni de natură canibală, inclusiv una în care poliţiştii l-au ucis pe atacator, relatează AFP.

Conducerea poliţiei a îndemnat unităţile la mai multă prudenţă, după un al doilea incident legat de consumul acestui drog, de tip "ecstasy", în cursul căruia un suspect a ameninţat că va "mânca" doi poliţişti şi a încercat să îl muşte pe unul dintre ei.

Un bărbat fără domiciliu stabil, Brandon De Leon, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat după ce a intrat într-un local proferând insulte. În drum spre secţia de poliţie, acesta s-a lovit cu capul de geamul care desparte cabina poliţiştilor de suspect urlând "o să vă mânânc", apoi, ajungând la secţie, a urlat ca un animal şi a încercat să muşte pe unul dintre poliţişti de mână. Poliţiştii au fost nevoiţi să îi aplice o mască pentru a-l împiedica să muşte şi să îi lege picioarele.

În afară de consumul drogului "al şaptelea cer", cunoscut şi sub denumirea generică de "sare de baie", De Leon a fost testat pozitiv şi pentru consum de alcool, cannabis şi medicamente.

Cazul său "seamănă cu un alt incident care s-a produs săptămâna trecută la Miami, când un suspect a devorat faţa unui alt bărbat", potrivit unei note interne a poliţiei.

Agresorul, Rudy Eugene, în vârstă de 31 de ani, a fost ucis de poliţişti.

Potrivit poliţiei, este posibil ca şi acesta să fi consumat "al şaptelea cer", descris de autorităţi ca fiind o substanţă "care dă dependenţă şi este periculoasă".

Citeşte şi: Filmuleţul care a stârnit groază în rândul a milioane de oameni

Poliţia din Miami a lansat un avertisment cu privire la un nou drog de sinteză, numit "al şaptelea cer", în urma mai multor agresiuni de natură canibală, inclusiv u

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum o ora
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 3 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 2 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 2 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 3 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Votați pentru Stațiunea turistică Tășnad ca „Destinația Anului 2025”

Buletin de Carei acum 2 ore
• publicat la: 4 martie 2025

Înghețarea ajutorului american pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru logistic din Polonia, confirmă premierul Tusk. „Prindeți-vă centurile, intrăm într-o zonă de turbulențe”

HotNews acum o ora
Decizia SUA de a îngheța ajutorul militar pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru din Polonia de sprijin logistic pentru Kiev, a indicat marți premierul polonez Donald Tusk. „Informațiile care vin de la frontieră, de la centrul nos

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

4°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°