După un mănunchi de promouri, mai mult sau mai puţin stridente, cu prezenţe preponderent masculine, la tvh2.0 se transmite „Călător prin ţara mea“. Prezenta ediţie este pe jumătate banală, pe jumătate originală. Chip destins, voce bărbătească plăcută, Cătălin Maximiuc şi-a invitat prietenii de pe Facebook să-i privească emisiunea. (Gestul ajută la o primă departajare: apare ca firesc la cei care îşi iubesc meseria şi e tratat cu ironie de ceilalţi.) „Călător prin ţara mea“ nu este o emisiune de geografie, ci de promovare a turismului rural. De data asta, se prezintă un punct turistic din Prisaca Dornei, comuna Vama, judeţul Suceava. Emisiunea curge lin, într-un mod mult prea tradiţional. Mă refer la unele obiceiuri comode, moştenite, din jurnalismul tv. Se recurge la generalităţi. „Comentariul“, adică textul rostit din off, este unul impersonal, de ghid tipărit. Imaginile sunt frumoase, dar destul de departe de unicitatea locurilor. Tot generalităţi. Ascultăm generalităţi ilustrate cu generalităţi. Din loc în loc, farfurii cu ouă – încondeiate – şi alte câteva detalii superbe, dar nu suficiente. Din toate, lipseşte omul, viaţa. Nici măcar Maximiuc nu rosteşte nimic sincron deocamdată, ci doar păşeşte puţin, ca o iluzie, cu încă cineva, prin sat. Suntem în Prisaca Dornei? Aici se impunea un apel la geografie, o hartă, pe care să vedem unde e situată, în România, Prisaca Dornei. Harta lipseşte! Nu ştim unde se află bucătăria lui Ştefan pe mapamond. Ar fi fost un prim element concret. Dar nu există. Aflăm că zona e „placă turnantă pentru industria turistică suceveană“. Vag. Fostă colonie germană, satul a sărbătorit, în 2009, 600 de ani de atestare documentară. În căutare de concret şi de lume vie, o căţeluşă (Molda, cea pierdută cândva de Dragoş Vodă?) aleargă câteva secunde pe margine Publicitate a drumului. Atât. Evocarea trecutului continuă, indiferentă ca