Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pagini inedite din istoria ortopediei şi traumatologiei româneşti

Publicat in Viata Medicala, joi 7 iunie 2012 ·

În România, ortopedia şi traumatologia aparatului locomotor s-au dezvoltat pornind de la chirurgia generală şi cea infantilă, contribuţii importante având şi tehnicienii ortopedişti. Despre începuturile acestor specialităţi în marile oraşe ale ţării şi despre unele din primele articole de ortopedie-traumatologie publicate de compatrioţi în reviste internaţionale, aflăm din articolul dlui prof. dr. Dan V. Poenaru.

Este bine ca uneori, lăsând la o parte preocupările şi munca zilnică de rutină, să ne aruncăm privirile în trecut şi să ne reamintim de activităţile predecesorilor noştri. Aşa cum observă, pe bună dreptate, primul chirurg ortoped român, dr. Ion Ghiulamila, „este interesant să se cunoască acest trecut al medicinii noastre, de aceea trebuie să se scrie şi să se fixeze cu toată sinceritatea faptele ce s-au săvârşit şi ideile ce au dominat în diferite etape ale dezvoltării, spre a se putea aprecia mai târziu de cei care vor veni din urmă ceea ce s-a făcut în trecut“. Preocupările privind tratamentul afecţiunilor apa­ratului locomotor, pe meleagurile noastre, se pierd în negura vremilor şi sunt greu de readus la lumină. Traumatologia aparatului locomotor şi ortopedia au început să se dezvolte ca specialităţi de sine stătătoare pornindu-se de la activitatea chirurgilor generalişti şi a specialiştilor în chirurgie infantilă şi ortopedie. Primilor le revenea, prin forţa lucrurilor, sarcina de a rezolva mai ales leziunile traumatice ale aparatului locomotor, iar cei din urmă s-au preocupat cu precădere, prin însuşi specificul activităţii lor, de afecţiunile cronice ale aparatului locomotor. Specialitatea noastră s-a plămădit greu şi a necesitat contribuţii susţinute şi din partea tehnicienilor ortopedişti, care au avut un aport important şi au rămas, peste ani, colaboratori apropiaţi ai chirurgilor aparatului locomotor. Trebuie considerat

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 45 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 18 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°