Cine vrea să stea într-o reşedinţă regală poate merge în România, scrie LA Times. Dar nu vă aştepţaţi la mobile fastuoase sau decoruri elegante, deoarece proprietatea se află în micuţa aşezare Viscri. Sursa: Reuters
Potrivit site-ului său personal, prinţul Charles a manifestat în ultimul timp un interes aparte în reşedinţele de origine saxonă din România, aflate acum într-o stare destul de precară, aproape distruse. În 2006, acesta a restaurat o casă din Viscri, construită în secolul 18, care în ultimul timp a devenit parte a unui circuit itinerant denumit Transylvania Traverse.
Circuitul de zece zile este organizat de BikeHike Adventures, cu sediul în Vancouver, Canada, şi implică drumeţii, mountain biking şi călărie prin munţii Carpaţi şi reşedinţe rurale din Estul Europei. De-a lungul itinerariului pot fi vizitate biserici medievale, ferme şi castele de pe vremuri. Excursia începe Bucureşti, iar oraşele vizitate sunt Măgura, Viscri, Sighişoara, Malancrav şi Biertan.
Plecările se fac pe 20 iulie, 24 august şi 7 septembrie.
Preţul este de 3.299 de dolari de persoană, cu cazarea în cameră dublă. Include cazarea, o parte din contravaloarea mesei, transferuri de la aeroport, ghizi şi altele. Taxele de aeroport nu sunt incluse.