TVR difuzează, în perioada 8 iunie-1 iulie, toate cele 31 de meciuri din cadrul Campionatul European de Fotbal EURO 2012 din Polonia şi Ucraina, dar şi rezumate, ştiri şi talk-show-uri dedicate acestui eveniment. Partidele vor fi difuzate în direct sau înregistrat, pe TVR 1, TVR 2, TVR HD, dar şi de Dolce Sport, în urma parteneriatului încheiat de televiziunea publică şi postul deţinut de Romtelecom, la finalul anului trecut. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
La TVR 1 şi TVR HD telespectatorii pot urmări meciuri în direct, de la orele 19.00 şi 21.45, în timp ce TVR 2 şi TVR HD vor difuza înregistrările partidelor din faza grupelor, transmise în direct de Dolce Sport, imediat dupa încheierea acestora, de la ora 00.00. Din faza sferturilor, toate partidele vor fi transmise în direct de TVR, simultan cu Dolce Sport. Dolce Sport va difuza şi o parte dintre competiţiile de la Jocurile Olimpice de Vară (Londra, Marea Britanie). Telespectorii TVR vor putea urmări ca şi până acum, transmisiunile de atletism, gimnastică, canotaj, caiac-canoe, nataţie, scrimă, dar şi meciurile echipei naţionale de polo, singura calificată la această ediţie a Jocurilor Olimpice.
Sublicenţierea drepturilor de transmisie a unor competiţii sportive este un demers legal şi necesar în contextul financiar actual al televiziunii publice. O soluţie care a îmbinat dorinţa de a oferi fotbal telespectatorilor TVR cu importanţa reducerii costurilor de transmisie. În baza parteneriatului încheiat cu Dolce Sport, TVR estimează o economie importantă pentru cheltuielile tehnice, de peste jumătate de milion de euro.
În baza bunei colaborari, cele două televiziuni au realizat în ultimele luni schimburi de conţinut pentru ştirile sportive. Toate cele 31 de meciuri din cadrul EURO 2012 vor fi transmise live pe site-ul euro2012.tvrinfo.ro, realizat special de TVR pentru această competiţie.