Reprezentanții Ministerul Mediului au început să măsoare terenul de la Lacul Văcărești, verifică actele de proprietate ale celor care revendică terenuri în zonă și fac calcule. Motivul: Se pregătește un ordin de ministru al Mediului prin care concesionarul Lacului Văcărești că primească despăgubiri de la stat, chiar dacă acesta nu și-a respectat obligațiile.
Pe lista celor care vor încasa bani, pe lângă foștii proprietari, se va afla și concesionarul Lacului Văcărești, omul de afaceri Tony Mikhael, cel care, 2001, a primit în gestionare zona pe o perioadă de 49 de ani.
„Se măsoară, se verifică actele. Există un proiect de ordin de ministru care prevede acordarea de despăgubiri pentru foștii proprietari. Va primi despăgubiri și concesionarul zonei”, au explicat, pentru EVZ, surse guvernamentale.
Recent, ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că dacă Lacul Văcăreşti va fi declarat arie protejată, proprietarii de terenuri vor fi compensaţi pentru acele măsuri care duc la conservarea biodiversităţii, dreptul de proprietate urmând a fi respectat, nepunându-se însă problema exproprierii
Foştii proprietari au anunțat Ministerul Mediului, condus în acea perioadă de Petru Lificiu, că zona este revendicată. „Noi am anunţat în scris ministerul că avem pământ în zonă, dar nimeni nu ne-a băgat în seamă”, ne-a povestit unul dintre foștii proprietari de la Lacul Văcărești. Mai mult, omul de afaceri nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Cum a ajuns Lacul Văcărești la privat
În 2001, prin HG nr. 1.223 s-a decis trecerea terenurilor din domeniul public în domeniul privat al statului, precum și mandatarea Ministerului Apelor și Protecției Mediului să inițieze, prin Compania Națională Apele Române, procedurile pentru constituirea unei societăți comerciale având capital mixt în vederea realizării și exploatării unui complex cultural-sportiv în z