Preşedinţii PSD, PNL şi PC - filialele din Sălaj s-au pus astăzi împreună în faţa presei locale - pentru prima oară în această campanie - şi au ţinut să dea asigurări că Uniunea Social Liberală funcţionează foarte bine, contrar "speculaţiilor care se fac privind sprijinul care se acordă reciproc în cadrul USL".
Primul care şi-a declarat încrederea în uniune a fost preşedintele PNL Sălaj, Radu Căpîlnaşiu, care a precizat că susţinerea sa pentru "domnul preşedinte Tiberiu Marc este necondiţionată". La rândul său, Marc a declarat că "sprijinul nostru în Zalău este total pentru Radu Căpîlnaşiu. Şi ştiu că şi în judeţ colegii noştri din PNL şi PC au o bună colaborare cu PSD".
Mircea Gheţe, preşedintele PC Sălaj, care a lipsit de la precedenta conferinţă de presă organizată de USL, susţine şi el că nu sunt probleme în uniune la nivel de judeţ. "Chiar dacă la începutul colaborării noastre au fost discuţii şi chiar dacă noi am venit mai târziu - pentru că noi nu ne-am găsit locul - am colaborat bine", a apreciat el, dorind să-şi demonstreze încrederea în partenerii săi de uniune prin adresarea, anticipat, a felicitărilor pentru câştigarea alegerilor din 10 iunie (lui Radu Căpîlnaşiu, candidat la fotoliul de primar al Zalăului, şi lui Tiberiu Marc, pretendent la încă un mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean)
Dincolo de precizările legate de trăinicia USL, cei trei lideri au apreciat, la unison, campania electorală ca fiind una "pozitivă" şi au făcut apel la alegători să se prezinte duminică la vot. I-au îndemnat, de asemenea, să nu ţină cont de promisiunile "jignitoare la adresa intelectului lor" făcute de unii candidaţi, fiind date ca exemplu cele venite din zona... OTV-istă cu privire la tractoare şi case de care ar beneficia alegătorii dacă un anumit partid şi-ar face scorul electoral."E am auzit nici mai mult, nici mai puţin, că li se vor lua