Noul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, nu este căsătorit cu partenera lui, strălucitoarea jurnalistă politică Valerie Trierweiler, şi nimănui nu pare să-i pese. Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, nu este căsătorit cu femeia iubită, jurnalista Daniela Schadt, şi nimănui nu pare să-i pese. Andrew Cuomo, guvernatorul New York-ului, nu şi-a legalizat relaţia cu vedeta de televiziune Sandra Lee şi nimănui nu pare să-i pese. Lista ar putea fi continuată cu uşurinţă.

Imaginea soaţei adoratoare - parte a peisajului politic, care se bucura de propria ei iconografie, de la costume tricotate la privirea visătoare adresată soţului ei - se perimează?

E drept că, în America, cel puţin, rolul soţiilor politice se mai poate juca o vreme. S-ar putea ca preşedintele Barack Obama să fi înregistrat prima scădere în sondaje - şi asta, din cauza nemulţumirilor femeilor votante - când o suporteră a democraţilor, Hilary Rosen, a spus că soţia candidatului republican Mitt Romney, Ann Romney, nu a muncit nici o zi din viaţa ei. Dar răspunsul la remarca lui Rosen a subliniat relativa absenţă a soţiilor politice - cu părul şi hainele lor, cu profesiile şi reţetele lor de prăjituri.

În urmă cu numai 20 de ani, în timpul primei campanii prezidenţiale a lui Bill Clinton, cariera soţiei lui, Hillary Cliton, a stârnit dezbateri aprinse. A fost chiar şi o dispută "în prăjituri" împotriva primei doamne Barbara Bush, în care a trebuit să inventeze propria reţetă de prăjituri ca să satisfacă apetitul pentru soţii de preşedinţi casnice al votanţilor.

Acele vremuri par o epocă îndepărtată. În acest ciclu electoral, ca şi în Europa, nu mai apar titluri care, în trecut, ar fi iscat numeroase întrebări privind femeile ca partenere şi nu soţii, femeile care muncesc, femeile care duc o viaţă independentă.

Cum s-a produs această dispa