Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Punere �n circulație de produse contrafăcute și evaziune fiscală

În urma documentării activităţii infracţionale a suspecţilor B. ADRIAN de 22 ani şi B. CEZAR de 43 ani, ambii din municipiul Botoşani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept de produse similare cu cele care poartă o marcă înregistrată şi care prejudiciază titularii de drepturi, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Botoşani, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat percheziţii la domiciliile suspecţilor, ocazie cu care au fost identificate articole de îmbrăcăminte şi încălțăminte, ceasuri de mână, genți de damă şi alte bunuri  inscripţionate cu diverse mărci.

Din probele administrate până în prezent a rezultat că, prin intermediul unui site, B. ADRIAN a  promovat pe internet şi a pus în circulaţie fără drept produse şi obiecte de îmbrăcăminte contrafăcute care poartă mărci similare cu cele înregistrate, mărfuri pe care le-a comercializat de la domiciliul său atât unor persoane din judeţul Botoşani cât şi din ţară, prejudiciind astfel titularii de drepturi.

Totodată s-a stabilit că bunurile contrafăcute identificate cu ocazia percheziţiilor au fost achiziţionate de către cei doi suspecţi la data de 04.06.2012 de pe raza municipiului Bucureşti, în vederea comercializării ilegale.

Întreaga cantitate de produse contrafăcute identificată cu ocazia percheziţiilor a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii prejudiciilor cauzate titularilor de drepturi.Valoarea totală a produselor și a sumelor de bani ridicate este de aproximativ 40.000 lei.

Faţă de învinuiţi cercetările vor fi extinse şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, constând în sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, urmând a fi stabilit prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Autori: Biroul de presa al IPJ

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°